Ora 23 fără câteva minute. Adi doarme, se trezește devreme, mult prea devreme, serviciul lui începe când ceilalți, inclusiv io, dorm de bubuie. Sub geam se aude o conversație într-o limbă ciudată, cu râsete, cu alternarea vocilor – una de bărbat, alta de femeie, și dă-i cu hi hihi, hahaha, de-mi vibrează geamurile. Max mârâie, el, patruped, știe că n-are voie să latre noaptea, să nu deranjeze. Trece ora 23, se face și-un sfert, conversația continuă. La fel de tare, la fel de deranjant. Deschid ușa, în fața casei, o mașină (știți deja povestea cu mierea de pe locul ăsta, care-i mereu ocupat de alții, nu de noi), un negru, atât de negru de nici nu-l vezi prin geam (mi-e vecin, stă la două case distanță, s-au mutat de curând, cu nevastă-sa/partenera lui am și povestit, e de-o frumusețe deosebită, textura pielii ei e atât de mătăsoasă, e perfectă, cu palmele roz și niște buze incredibile, cu părul împletit cu măiestrie, colorat și strâns ca un turban în vârful capului), stă relaxat pe locul șoferului, cu geamul din dreapta întredeschis și vorbește la telefon, pe speaker. La 11 noaptea… Max începe să latre, agitat, și vrea să iasă pe trotuar. Închid ușa repede, zic io, în gând, încrezătoare, s-o fi prins și-o să înceteze. De unde! Continuă, nestingherit. Mai aștept vreo zece minute, răbdarea mea-i la limită. Deschid iar ușa, mă vede că stau desculță-n prag și că mă uit la el, lasă geamul jos și mă-ntreabă, complet nevinovat:

– Is er een probleem? (E vreo problemă?)

A, nu, nu-i nicio problemă. E perfect normal să vorbești la miezul nopții pe speaker, în mașină, sub geamul altcuiva.

– Is een beetje te luid… (E un pic cam tare)

– OK, OK, sorry…

La voi cum e? Totul e OK, liniștit?

#aurablupu#trăirileaurei#trăieșteiubeșteșitaci

31/07/2025