Azi a fost ziua Belgiei, țara în care locuiesc de 18 ani. O țară despre care, la venirea mea aici, în 2002, nu știam prea multe. Cu o limbă ce-mi părea atunci imposibilă, cu oameni pe care-i înțelegeam doar un pic mai mult decât limba, n-am crezut că, după 5 ani de du-te-vino între România–Belgia, o să vreau să mă stabilesc aici. Și uite c-am făcut aici majoratul. 18 ani, în care am învățat și limba aia imposibilă și m-am obișnuit și cu oamenii care-mi păreau atunci atât de ciudați și reci, și prea blonzi și prea înalți, și prea tăcuți și mult prea diferiți de noi, românii. Noi, latini, ei, popor germanic. Apa și uleiul. Și uite că, după 18 ani, cumva, cumva, s-au amestecat. Există încă diferențe. Dar am preluat și din comportamentul lor destule. Belgia mi-a dat multe lecții de viață, dar și beneficii. Și cred că am ajuns în punctul în care, chiar dacă nu pot declara c-o iubesc, – România e patria mea, fără tăgadă, pot spune că nu regret decizia luată, acum 18 ani. Belgia, la mulți ani! Să-ți trăiască gofrele, cartofii prăjiți si ciocolata. Să faci în continuare cea mai bună bere din lume, să se ia multe decizii bune la Parlamentul European din Bruxelles și să mai reduci din dialecte. Nu de alta, dar m-ai căpiat cu ele!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

21/07/2025

L.E. Și pentru că văd că mi se scrie că stau prost cu matematica, io completez că voi, ăștia care mă trimiteți la tablă, stați prost cu cititul. Și înțelesul frazelor. Am scris clar, LOCUIESC aici de 18 ani, de venit da, am venit în 2002, dar n-am rămas aici, efectiv. Cei care mă citiți regulat sau mi-ați citit cărțile, îmi știți povestea, dar văd că sunt mai nou-veniți pe care trebuie să-i lămuresc. Din 2002 până în 2007, adică 5 ani (eeei, vedeți că știu adunarea??? ), io făceam naveta între Ro-Be, munceam câte trei luni, adică cele 90 de zile cât aveam voie să rămân pe teritoriul Belgiei, apoi plecam înapoi în România, iar veneam, iar plecam. Abia din 2007, după ce-a intrat România în UE, m-am stabilit aici, împreună cu cei trei bărbați ai mei (cum îmi place mie să-i numesc, adică soțul și cei doi băieti). Și-un câine. E mai clar acum?