Bine ne mai place să ne dăm cu părerea despre oricine și despre orice! Să ne simțim musai superiori, știm mai multe (inclusiv despre viața cuiva, ba chiar mai multe decât cel care-o trăiește!), suntem mai instruiți, mai cu moț și mai deștepți decât toți ceilalți. Corectăm orice greșeală, c-o satisfacție feroce. Efectul însă nu-i cel scontat, să știți. Cel pe care l-ați corectat o să vă poarte pică. Poate c-o să vă mulțumească șuierat, printre dinți, dar o să vă țină minte. Și nu printre oamenii favoriți…

N-am corectat și nu mi-am asumat rolul ăsta decât de puține ori, atunci când greșeala mi se părea flagrantă. În ultimul timp, nici atât. Prefer un „Ai dreptate!” care încheie orice polemică, pentru că am obosit. Sunt o ființă dificilă, complexă și schimbătoare. Scriu și vorbesc cu subînțeles, doar pentru cei care rezonează și vor să mă cunoască cu adevărat. Las indicii, firimituri de suflet, ca Hans din poveste, pentru cei care vor să găsească drumul spre mine, spre cărțile mele, spre „acăsuca” mea. Testez, provoc, mă joc cu cuvintele. Nu dau mură-n gură soluții. Și nici sfaturi nu dau. Știți de ce? Pentru că cel mai bine se învață din propriile greșeli.

Chiar dacă am scris niște cărți, nu mă consider nici superioară, nici mai deșteaptă, nici mai cu moț decât alții. Norocoasă, da. Pentru că sunt mulți cei care au urmat firimiturile lăsate-n urmă și-au ajuns la miez. Și-i voi purta mereu în inima mea.

Vă mulțumesc!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

23/07/2025