Se face mare tam-tam cu rucsacul domnului Bolojan, am redistribuit și eu această postare, (1) Facebook și-au apărut, inevitabil, comentariile aiurea-n tramvai. Mi se pare că-i iarăși o furtună într-un pahar cu apă, asta-i oare marea grijă națională, cât costă un rucsac?

Și, pentru că au fost comentarii despre „bieții” pensionari, vreau să clarific ceva. Nu arunc cu noroi în nimeni, dar nici nu pot să tac când nu-s de acord cu ceva. Nu-s de acord cu asistații sociali, cu putere de muncă, nici cu pensiile anticipate (cum să ieși la pensie la 48 de ani, să iei o pensie de mii de euro și să mai și muncești la particular?) sau cele speciale (special că ce? Dacă ai muncit undeva, în condiții speciale, ai fost remunerat pe măsură, nu cred că ai stat acolo pe un salariu de doi lei). Felicit pensionarii pentru munca depusă, pentru anii munciți, pentru cariera lor etc. Bravo! Dar aici vine un mare DAR. Pentru munca aia, ei au primit un salariu, au fost plătiți pentru ea. Muncă grea, ușoară, salariu decent sau nu, corect sau incorect, cotizații, taxe, impozite, contribuții, nu dezbat și nu comentez. N-ai fost mulțumit de el, de salariul tău sau de locul tău de muncă? Păi trebuia să faci ceva în privința asta, nu să aștepți pensia.

Și eu am lucrat 10 ani într-o fabrică de prelucrare a cadavrelor de animale și a oaselor de abator, printre viermi și mirosuri minunate, nu 8 ore pe zi, ci 12 și chiar 16 ore, în ture de zi și de noapte, temperatura pe lângă fierbătoare, vara, când afară erau 30 de grade, cred că vă închipuiți cât era, iarna, când plecam din tura de noapte, de multe ori nu puteam ieși pe poartă până nu venea IFRONUL să dea nămeții la o parte, și-apoi 3 km pe jos, până acasă. Deci știu ce înseamnă să muncești din greu, știu ce înseamnă să pleci în șomaj cu promisiunea de reangajare dar să rămâi pe drumuri, cu doi copii etc. Dar asta nu înseamnă că acum aștept pensia aia ca pe un colac de salvare și mă bazez numai pe ea.

Io cred că aici e marea problemă și aici trebuie schimbat ceva, mentalitatea asta, că pensia vine să-ți umple buzunarele și să te îmbogățească. Trebuia să te îmbogățești înainte de pensie, să-ți asiguri bătrânețea din timp. Pentru că pensia e un sprijin, nu un premiu, e un adaos, o bază pentru un trai decent și liniștit.

Aici, în Belgia, pensiile sunt toate cam la fel, cu mici variațiuni. Vrei o pensie mare? Te îngrijești singur de asta, făcându-ți o pensie privată.

Nu mă pricep la punctaje, la calculul pensiei în România, dar vă întreb ceva: cât este pensia dumneavoastră? Am aflat de curând ceva care pe mine m-a lăsat cu gura căscată, vă spun drept, și cu un gust amar. Mulți dintre cei care se plâng de pensiile lor, care-s cică incorecte, că-i calculul greșit, că-i punctajul nu știu cum, au peste 1000 de euro pensie. Cât ar costa, cică! rucsacul domnului Bolojan. Sunt de acord că pensii de 100 de euro sunt o bătaie de joc, că cele de 5000 de euro sau de zeci de mii de euro nu-s corecte, că salariile compensatorii de sute de mii de euro sunt nesimțite și e mare discrepanța cu o pensie „amărâtă” de „doar” 1000 de euro, dar, totuși, să nu ne mai văicărim. 1000 de euro nu-s tocmai de neglijat, nu-s chiar niște pensii mici, să fim serioși!

Nu știu care-ar fi soluția, nu sunt economist, nu mă pricep. Da, sunt de acord că nu toți românii-s puturoși, dar sunt prea mulți asistați social, care stau prin birturi și așteaptă ca primăria să le curețe șanțul, sunt prea mulți „jmecheri” care trăiesc făcând tot felul de învârteli și combinații, considerându-l un firesc mod de viață și de preferat în locul unei munci cinstite, care cred că statul e o vacă de muls, fără să înțeleagă că „statul” sunt toți contribuabilii, oamenii de rând, care muncesc din greu și onest. Aici trebuie umblat și schimbat.

Însă, așa cum am scris mai sus, nu sunt nici pe departe specialist, nu mă pricep. Știu însă că rucsacul domnului Bolojan este ultima mea grijă.

28/06/2025

Aura B. Lupu