Mirela avea un trecut plin de traume și de abuzuri.

Crescuse într-un sat uitat de lume, într-o familie de amărâți, alcoolici, unde erau considerați și ea, și frații ei, o povară. Săraci, trăiau de azi pe mâine între alocații, într-o casă mică și sărăcăcioasă. Mirela adormea plângând de multe ori, de frig și foame, dar înăbușit, cum învățase destul de repede s-o facă, să nu-i trezească pe ceilalți, pentru că atunci încasa iar bătaie, ba de la frații mai mari, ba de mămica și tăticul. Nu știa ce înseamnă dragostea sau grija părintească. Mama și bunica o neglijau complet, iar taică-su o bătea des, pentru că era singura pe care mai reușea s-o prindă când, turbat de băutură, avea nevoie de cineva pe care să-și verse năduful. „Mirelo, n-ai măturat prin curte! Mirelo, ce-i cu găleata asta-n drumul meu? Vrei să-mi rup gâtu’? ‘utu-ți gâtu’ mă-tii! Ce stai? Mișcă! Nu ești bună de nimic!”, iar înjurăturile și loviturile curgeau, cum curgeau și lacrimile pe obrajii fetiței care învățase devreme, mult prea devreme, că nu-i bună de nimic. Că atât valora ea: nimic.

Într-o noapte, după ce taică-su iar a bătut-o și-a înjurat-o, n-a mai răbdat. A fugit de-acasă. Avea aproape 11 ani, era un doar o copilă jigărită și murdară. S-a refugiat la unchiul ei, fratele mamei, care-i era tare drag, nu bea, nu fuma și se purtase întotdeauna frumos cu ea. Era preferata lui, știa ea, o mângâia mereu pe creștet, o pupa pe frunte, ba odată, când a căzut, a luat-o-n brațe, i-a spălat julitura și-a oblojit-o. Era salvatorul ei! Însă mămica și tăticul nu-l sufereau, se purtau urât cu el și-l alungau de fiecare dată când le intra în curte și nici n-avea voie să meargă la el.

Dar în acea noapte nu i-a mai păsat, a fugit într-un suflet la el acasă și i-a bătut în ușă cu toată puterea ei. Bărbatul i-a deschis somnoros, buimac, iar Mirela, plângând și suspinând, s-a aruncat în genunchi în fața lui, rugându-l s-o primească și s-o ajute. Unchiul a ridicat-o repede și-a băgat-o în casă, privind speriat pe stradă și-apoi, după ce i-a dat apă și ceva de mâncare, după ce i-a șters dârele murdare de pe față, a-ncercat s-o facă să înțeleagă că așa ceva nu se putea. Că el era flăcău bătrân, singur, că nu se cade să rămână la el. Mirela refuza, amenințându-l că, dacă n-o primește, ea se aruncă-n râu! Bărbatul, ridicând din umeri, s-a declarat învins, tentația era prea mare ca să-i reziste.

Când într-una dintre nopțile următoare l-a auzit intrând în cămăruța ei, apropiindu-se tiptil de pat, Mirelei nu i-a fost defel frică. Asta până când a simțit respirația șuierătoare și mâna fierbinte, grea, ce-i acoperise gura.

– Taci, Mireluță, taci, dragă! Nu-ți fac nimic, i-a șoptit el, acoperindu-i apoi buzele c-o gură lacomă și grețos de umedă. Iar mâna fierbinte și grea i-a sfâșiat cămășuța de noapte, cu buline roșii, în care fetița dormea.

A doua zi copila s-a ridicat cu greu din pat. A cules, una câte una, fâșiile zdrențuite, pline de sânge, din ceea ce mai rămăsese din cămășuța ei și le-a aruncat în foc. Le-a privit cum ard, cu ochii mați și triști, amorțită și indiferentă. În foc ardeau nu doar fâșiile însângerate din cămășuța ei cu buline, ci și toată inocența și copilăria ei. Fugise spre cineva despre care crezuse c-o va salva, a dat însă peste un „Nenea”, un bărbat pe care nici nu-l mai recunoștea, care-a transformat-o din copilă în femeie la nici 11 ani.

Iar acum știa sigur. Femeia, la fel ca și copila, nu valora nimic.

Fragment din „Eu. Și atât”.

Teodore, Mirele… Femei. Care trebuie să conteze. Iar agresorii, violatorii, pedofilii, pedepsiți.

#stopviolenței#stopabuzului#stopfemicidului

Aura B. Lupu

06/06/2025

Cartea o găsiți aici Eu. Si atat – Aura B. Lupu – 9786069515693 – Libris

și aici Eu. Și atât. – SIONO Editura