Cireșele împrăștiate pe covor lăsaseră dâre sângerii. Bolul primit de la maică-sa era țăndări. Bucăți din el săriseră până pe hol. Alisa s-a ridicat, gâfâind și horcăind, cu o mână ținându-se de gât iar pe cealaltă apăsând-o pe pieptul mic și fragil (la o înălțime de 1,69 avea doar 49 de kg și era numai piele și os), încercând să-și potolească bătăile nebune ale inimii, să-și revină din amețeala care făcea pereții camerei să danseze, chinuindu-se să respire, să tragă aer în pieptul sufocat de apăsarea lui nemiloasă. Nu se gândea la durere, la loviturile încasate, se gândea doar, ironic, la ce noroc avusese. Era doar ea cu M. acasă. Toată cearta și scandalul iscat din senin se petrecea în lipsa copiilor. Parcă presimțind, îi dusese, cu o zi înainte, la bunici…

– Și-mi bag p… în mă-ta și tac-tu! Amu ni mă duc să iau copiii de-acolo! a urlat M., exact când Alisa a ajuns în hol.

A privit, mirată parcă, bucata de ciob pe care aproape călcase și-abia atunci, auzindu-l înjurând, Alisa a început să simtă o durere rece. Nu doar în față, unde-o lovise el, ci și în piept. Era un fel de durere amestecată cu ură.

După ce-a izbit castronul cu cireșe de perete, după ce-a lovit-o și-a strâns-o de gât, urcându-se pe pieptul ei, cu genunchii lui osoși și ascuțiți, acum o mai și înjura? O mai și amenința – iar! – că-i ia copiii?

– Ba nu!!! s-a împotrivit Alisa, regăsindu-și vocea. Nu iei pe nimeni și nu mergi nicăieri! Îi lași în pace, auzi? Măcar ei să nu vadă și să audă așa ceva, ticălosule și bețivule ce ești! i-a strigat pătimaș, și-apoi s-a aplecat să ia ciobul de sub talpă.

Când s-a ridicat, încă amețită și tremurând, Alisa i-a văzut ochii: amenințători, tulburi, iar când i-a văzut și pumnii strânși și rânjetul ce-i dezvelea dinții, a știut ce-o să urmeze. Mai ales că avusese curajul să-i răspundă – era clar că iar o va pedepsi. Da, urma o altă tură. Alte palme, alți pumni, alte strigăte…

Fără să se mai gândească, Alisa a strâns ușor în palmă ciobul pe care tocmai îl culesese de pe jos și-apoi l-a aruncat, cu toată puterea și ura adunate, înspre el. A știut că l-a nimerit când l-a văzut aplecându-se de burtă. N-a știut însă unde anume îl lovise. Abia când M. s-a îndreptat, a văzut cu groază sângele șiroindu-i printre degete. Roșu. La fel ca cireșele zdrobite de pe jos…

M. a privit-o cu ochii tulburi, amețiți de băutură, plini acum și de spaimă. O spaimă care încet, încet, se transforma în furie. Oarbă. Alisa a încercat să fugă spre sufragerie, dar n-a mai apucat să intre. Bărbatul. surprinzător de agil, deși băut, a prins-o de păr și-a trântit-o pe canapea. A urmat o avalanșă de lovituri de care, oricât ar fi vrut, Alisa nu s-a mai putut feri. Parcă nici nu le mai simțea. Auzea bufniturile, zgomotul lor înfundat, sec și icnetele care le însoțeau, fără să-și dea seama ale cui erau. Ale lui? Ale ei? Nu mai conta. Se gândea doar, cu disperare, că acum cu siguranță o să-i rămână urme. De data asta oare cum o să le mai poată ascunde? Ce motive o să mai invoce, când puținii prieteni cu care se mai vedea o s-o întrebe iar ce pățise, de unde le avea? Devenise expertă în a găsi explicații pentru vânătăile ce-i apăreau de pe-o zi pe alta.

– Vezi ce-ai făcut, nebună ce ești? Vezi??? urlă M.

Și, în timpul care parcă se oprise-n-loc, îi apăsa tăietura pe față.

– Linge, linge! striga el, ținându-i rana pe gură, umplând-o și pe ea de sânge.

Roșu. La fel ca cireșele zdrobite de pe jos. Cu gust metalic, de rugină, ușor înțepător.

Fragment din cartea „Eu. Și atât” de Aura B. Lupu.

#stopviolenței#EUCONTEZ#femeilecontează#stopabuzului

Mi-a fost greu, extrem de greu să scriu scena asta petrecută în realitate și care a pus punct, după 5 ani, căsătoriei mele. Însă a fost punctul potrivit, care a dat naștere Aurei de-acum. Sunt convinsă că, rămânând în acea relație violentă și traumatizantă, aș fi ajuns un număr într-o statistică. „Mamă de 26 de ani ucisă, într-un acces de furie și de gelozie de soțul beat, care nici nu-și mai amintește fapta comisă”. S-a întâmplat acum 28 de ani, și-am scris, și-am militat mereu pentru stoparea violenței împotriva femeilor, violurilor, abuzurilor, etichetelor, învinovățirii victimelor, apatiei și-a lipsei de reacție a semenilor dar și a autorităților care doar ridică din umeri. „O bătea? Eee, știa el de ce, o fi făcut ea ceva!”, asta era reacția semenilor. Și asta TREBUIE să se schimbe! Să nu mai mușamalizăm, minimalizăm, tolerăm, să nu mai ridicăm doar din umeri.

Aura B. Lupu

04/05/2025

Cartea o găsiți aici Eu. Si atat – Aura B. Lupu – 9786069515693 – Libris