Acum 15 ani, după ce m-a tot bătut la cap și s-a lovit de refuzurile mele repetate, când a văzut că nu mă poate nicicum convinge, mi-a făcut el, „hazbăntu’”, contul de pe Facebook. N-aveam io pe-atunci treabă cu netul și cu rețelele sociale. Acum zice c-a fost cea mai mare greșeală din viața lui. 
Adevărul este că mă-ntreb uneori cum ar fi fost lumea fără el. Fără Facebook. Fără Instagram, Telegram, mai ales fără Tik-Tok, cu care nici acum nu rezonez mai defel. Am cunoscut oameni minunați prin intermediul lor, asta este adevărat, și m-a ajutat să-mi promovez și să-mi vând cărțile. Dar nici în ce s-a transformat treptat nu-mi place. Norocul meu e că am rămas consecventă, m-am ținut departe de colcăieli și mocirle, mi-am văzut de scris, de făcut poze și de „flutureii” mei. În perioade dificile da, am mai intervenit și eu, însă niciodată brutal, niciodată cu ură și niciodată pe alte pagini care nu-mi aparțineau. În ăștia 15 ani de „feisbuchit” n-am niciun regret. Așa cum am început, așa am continuat. Am scris mereu simplu, din suflet, fără prefăcătorii, minciuni sau scopuri ascunse. Ce-i în gușă și-n căpușă, zice-se. Iar la mine se aplică perfect. Da, am pierdut prieteni și oameni despre care credeam că-mi sunt apropiați. Asta e. N-o consider pierdere, ci o curățare a spațiului personal, mai degrabă. Și promit c-o să fac fix-fixuc la fel și de-acum înainte. Așa cum am scris pe prima pagină din cartea mea, #TrăirileAurei:
Trăirile Aurei este o carte, o pagină, un blog despre exact ce spune titlul. Trăiri, emoții, gânduri, fapte petrecute-n fiecare zi. Un jurnal, dacă vreți. Povestiri scurte, întâmplări adevărate. Despre dragoste și ură, gelozie și trădare, bătălii câștigate sau pierdute. Bucăți din mine. Puse într-un singur loc, în încercarea de-a mă regăsi. Eu. Și atât.
27/05/2025
Cărțile mele le găsiți aici 
și aici
dar și prin librării. Mulțumesc!
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu