Atenție! Această postare conține descrieri ale violenței extreme.

Când devii o crimă de război, prima dată soldații îți rad părul. Râd în timp ce fac asta, acoperind cu hăhăieli stridente bâzâitul banal scos de mașina de tuns. Mirosul fetid al respirației lor umple cu pestilență încăperea în care te-au închis, făcând și mai înspăimântătoare apropierea acestor brute, despre care nu știi dacă au fost cândva oameni. Din când în când, îți dau câte-o palmă. Nu suficient de puternică încât să te rănească grav. Vor să te doară, dar nu chiar așa de tare ca să-ți pierzi cunoștința. Unde-ar mai fi distracția atunci? După ce-au terminat, te vor lăsa acolo și se vor căra o vreme. Dar nu înainte de-a scutura scaunul de care ești legat și a-ți trage un pumn în coaste, pe post de preambul pentru ceea ce va urma. Tremuri și plângi în întuneric, gândindu-te la cei pe care îi iubești. N-ai să-i mai vezi niciodată și, deși n-are nicio noimă, le ceri iertare că n-ai să fii acolo la niciun Crăciun, la nicio zi de naștere, la nicio înmormântare. Celula răsună de suspinele tale înăbușite, care sunt, dintre toate sunetele pe care le vei scoate în următoarele ore, singurele omenești.

Când devii o crimă de război, soldații se întorc cu instrumentele pe care le vor folosi ca să te tortureze. Întâi te bat. Pe rând, apoi toți deodată îți transformă trupul într-o fantoșă dezarticulată care nu poate să facă altceva decât să sângereze. Oasele îți pârâie sub povara izbiturilor lor și tot ce-ți trece prin cap este imaginea unei carcase de pui, frânte cu mâinile goale. Nu îți dai seama când se opresc. Timpul a încetat să mai existe. La un moment dat, mai târziu probabil, te electrocutează. Convulsionezi, iar durerea colorează întunericul într-o nuanță bolnavă de violet. Zgomotul pe care-l scoate curentul când îți străpunge corpul seamănă cu cel pe care-l făcea aparatul de ras, doar că-ți urlă în urechi la un volum dement, de parcă milioane de mașini de tuns ar zbiera simultan, ca niște animale mecanice rănite de moarte. De fapt tu ești cel care țipă. Tu ești animalul. Hlizindu-se, soldații își bat joc de glasul tău deformat de supliciu, de spasmele trupului rupt în bucăți și de expresia terifiată a acestui chip care nu va mai cunoaște niciodată zâmbetul. Pentru ei, acesta este divertisment.

Când devii crimă de război, soldații te strangulează ca să se amuze. O fac până când îți ies ochii. Una dintre fiare, cea mai teribilă, răvășește instrumentarul în căutarea a ceva mai interesant. Au trecut mai multe ore de când se joacă cu tine și s-a plictisit. Are nevoie de un stimul mai puternic. Mutra abrutizată a monstrului se lăbărțează într-un rânjet excitat când înșfacă cleștele. Cu mâini tremurânde de la emoția pe care o simte, galvanizat de ură, ți-l înfige în orbite și trage. Și trage. Și trage. O face lent, gâfâind. Savurează. Ceilalți se uită cu admirație, aproape cu reverență. Răcnetele tale fac temnița să răsune a abominație, dar nu e niciun om acolo să se înfioare la auzul lor. Doar bestii. Nici măcar nu-și duc palmele la urechi. Monstrul trage. Și trage. Și trage. Până când nu se mai aude nimic.

Când devii crimă de război, părinții tăi vor merge la morgă ca să te recunoască. Imaginea de coșmar a hăului orbitelor tale goale, acoperite de pleoape ferfenițite, se va lipi, ca un parazit letal, de amintirile în care le apari așa cum ai fost înainte de război: vesel, întreg, bun și blând. Copilul lor frumos și adorat, cu ochii scoși și trupul ars. Iar când vor muri și ei, mult după ce te-ai dus, poate că ultima lor închipuire vei fi tu, stând pe scaun la căpătâiul lor, privindu-i fără de priviri și chemându-i fără de glas într-o lume mai dreaptă.

Jurnalista ucraineană Viktoriia Roshchyna a fost răpită, înfometată, torturată și ucisă de soldații ruși. Aceștia i-au ras părul, au bătut-o, au electrocutat-o, au strangulat-o, i-au scos ochii, laringele și creierul și i-au rupt gâtul. Viktoriia avea 27 de ani și scria, printre altele, despre crimele de război comise de Rusia în Ucraina. Acum este ea însăși o victimă. Dumnezeu s-o odihnească. Oricare dintre noi ar putea să-i împărtășească soarta dacă România nu rămâne de partea bună a istoriei.

Aveți grijă cu cine votați duminică. De data aceasta, este o chestiune de viață și de moarte, nu doar pentru democrație, ci și pentru fiecare dintre noi și pentru cei pe care îi iubim. Lăsați „suveraniștii”, pro-rușii, izolaționiștii și adoratorii lui Putin să dispară. Faceți-i irelevanți. Votați pro-european. Nu există altă cale.

Sursă foto: Zmina.info.

Disclaimer: Spre a evita confuzia, trebuie să adaug că textul nu are pretenția de-a fi o reprezentare pe deplin acurată a ororilor îndurate de Viktoriia. Este imposibil de știut, punct cu punct, cum s-a petrecut crima deoarece nu se cunosc toate detaliile. Dovezile expuse în sursele pe care le-am consultat arată că a fost mult mai rău și mai lent decât am cuprins eu în rândurile mele. Textul acesta este o sinteză a supliciilor îndurate de toate victimele crimelor de război din Ucraina și nu recomand să fie privit ca o fișă de medicină legală.

Alexandra Furnea

sursa: (4) Facebook