Ar fi bine să plec de acasă cu 10 minute mai devreme, ca să nu mai întârzii, inevitabil mă opresc pe drum să casc gura la copacii înfloriți nebunește, peste tot. E o explozie de frumusețe fără margini, după câteva zile cu vreme bună, au luat-o razna toți pomii. Nu te mai saturi. Cireși, meri, magnolii, copaci de aur (am aflat între timp că se numesc forsiția), tufe mov ce seamănă cu lavanda, dar nu-i, (încă n-am aflat cum se numesc, dar nu mă dau io bătută) grădini dichisite, cer albastru și apusuri după care am tânjit o iarnă întreagă, mai ales să pot să le văd și de pe terasă, ce mai, primăvară adevărată, spectaculoasă, de care nu te mai saturi. Te oprești din drum să caști gura, să belești ochii și să suspini, în timp ce buzele șoptesc mulțumiri. Că trăiești în colțul ăsta de lume, unde-i pace și liniște, că ești sănătoasă și poți pedala km întregi și că ai parte zilnic de momentele tale de uniune cu natura, cu viața, cu frumusetea asta nemărginită. Adică cu Dumnezeu.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

25/03/2025

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendințe