Mă întreba o cititoare, în privat, cum am reușit să slăbesc. Și m-am gândit să scriu și io despre asta, poate mai folosește și altcuiva. Nu m-am gândit s-o fac pentru că mi se pare evident, plus că-i plin de rețete, diete, sfaturi, specialiști, antrenori etc. Dar fiecare experimentează diferit, așa că hai să vă scriu experiența mea vizavi de slăbit. Pentru mine asta n-a fost niciodată o problemă, să slăbesc, din contră, căutam rețete de îngrășare. Am avut 46 de kile, am reușit cu chiu și vai să ajung pe la 52, nici când am fost însărcinată cu băieții n-am depășit 70 de kg, cu Sergiu am avut 69, cu Vlad 64. Bun. M-am menținut sub 70 până pe la 45 de ani, când vedeam că nu mă mai încap budigăii, mă apucam de alergat și într-o lună topeam tot ce era în plus. Nu făceam cure drastice de slăbire, reduceam doar din mâncarea nesănătoasă și gata, în combinație cu sportul, eram mai mult decât ok. Eh, după histerectomie și operația de la umăr, plus intrarea în premenopauză, de care habar n-am avut (neavând ciclu menstrual, era greu de urmărit), metabolismul s-a schimbat. Și, în ultimii doi ani am ajuns la 82 de kg. Nu m-am panicat, eram chiar bucuroasă că am și io, în sfârșit! forme și rotunjimi. Baiul a fost cu analizele medicale făcute acum o lună care da, m-au speriat. Când medicul de familie m-a sunat, am știut că-i bai. Eh, de atunci am tăiat zahărul și pâinea. Azi am 78 de kile, după 4 săptămâni. Nu pot zice c-aș face cură de slăbire ci pur și simplu am mai multă grijă la ce bag în gură. Ciocolată neagră am mai mâncat, pâine neagră la fel, un cub de zahăr brun tot pun în cafea și-un strop de frișcă, na, deci clar, nu mă frustrez, nu mă înfometez, dar merg în fiecare zi cu bițigla la serviciu, săptămâna trecută, cât am fost în vacanță și-a fost o vreme superbă am fost zilnic la plimbări lungi și încerc în continuare să fac cât mai multă mișcare. Mi s-a părut mereu urât slăbitul ăla forțat, dintr-o dată, cu pielea zbârcită și lăsată, cu fața suptă și ochii înfundați în orbite. Îmi pare rău, nu vreau să supăr pe nimeni, dar când dintr-un om care strălucește, să te transformi într-un zombi, ahtiat, frustrat, tras la față ca țapu’ la… știți voi unde, nu-i de mine, nu, mersi. Și pentru ce? Să dau bine? În fața cui? Dacă eu mă simt bine în pielea mea, de ce m-ar interesa ce zice lumea? Nimeni nu-mi pune mâncarea pe masă, nici nu-mi plătește facturile, așa că, hai, pa! Și nici nu te mai poți compara cu fetele de 20 de ani, nici cu femeile de 30 sau 40. Acum iau suplimente hormonale, faptul c-am fost la ginecolog a fost una dintre cele mai bune decizii luate anul ăsta, tensiunea este perfectă, încep să fac sport, așa, ușurel, după cât mă lasă articulațiile și-mi ascult corpul. El știe cel mai bine.

Iar sfatul meu, în curele astea drastice de slăbit, atât de populare, este unul singur: faceți și voi la fel. Ascultați-vă corpul.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

15/03/2025

P.S. Și, dacă cineva vă mai enervează cu întrebări „dulci” (Vai, dragă, dar de ce te-ai îngrășat așa de tare? Nu te-am recunoscut! Ești gravidă?), răspundeți așa: Io, ca tine, am fost, dar tu, ca mine, oare-i ajunge?