Am început săptămâna cu soarele-n ochi și primăvara-n suflet. Și ruptă de oboseală. După ziua de ieri, atât de faină, a venit seara și-apoi noaptea, cu probleme. Lui Max i-a fost rău. Are IBD, o boală autoimună care-și dă în petec, mai ales după combinația de nisip cu apa de mare. N-am scris până acum despre asta, e un subiect pe care l-am evitat. Dar cum de ce fugi, te-ajunge, a venit momentul s-o fac. Ca toate bolile autoimune, nu se vindecă, doar se ține sub control. Medicamentul care ajută la asta e cortizonul și dieta strictă. Însă, chiar și cu ele, tot are perioade în care vomează și are scaune diareice, cu stări de rău și apatie. Mereu trebuie să am mare grijă ce mănâncă, îi gătesc aproape zilnic pentru că boabe sau conserve pentru câini nu are voie. Când e prea stresat că plec de-acasă sau dacă se obosește prea tare, la fel, face crize. Când simte că-i vine rău, mă anunță, deja-i știu simptomele și, ca pe un copil, îl țin de căpșor și de burtă până-i trece. Mi se rupe inima de mila lui când are spasme, când îl doare burta și când îl vad cum se ascunde. Nu mi-am pus niciodată problema că-i greu cu boala lui, că ne limitează foarte mult, că nu mai putem pleca nicăieri fără el, că-s nevoită să-i fac mereu mâncare proaspătă, că întreținerea lui, tratamentul și vizitele regulate la veterinar costă prea mult. Și nici nu o să mi-o pun vreodată. Știți de ce? Pentru că, așa cum am mai scris, nu-i doar un câine. E membru al familiei noastre, de la care am învățat cea mai frumoasă și prețioasă lecție: chiar dacă ești bolnav, chiar dacă ți-e rău, asta nu te schimbă, nu te înrăiește. Iubirea ta pentru ceilalți rămâne așa cum a fost mereu. Adevărată.
Cu drag și cu iubire,
10/03/2025
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu