„Privindu-l pe Alex, Alisa se împotrivea cu înverșunare atracției pe care o simțea pentru el. Urma verighetei de pe degetul lui o ardea și-i săgeta inima și conștiința de fiecare dată când o vedea.

A știut, însă, că-i o bătălie pierdută când, rămași singuri, Alex o îmbrățișă. Se topi în îmbrățișarea lui. Mirosul lui bărbătesc, unic, era ca un afrodiziac pentru ea. Nu putea spune că-l inspira pentru prima oară. Nu, îl recunoștea. De parcă mai fusese în îmbrățișarea asta. Brațele lui îi erau familiare. Pieptul puternic, la fel. Nu era o senzație de nou, ci de întoarcere. De revenire în locul ei preferat: acasă.

Înainte să se abandoneze complet în brațele lui, Alisa-și zise, sec și rece: ⟪ Ce mare scofală? O facem o dată, ne potolim hormonii și gata, îi punem punct! ⟫ Cât de greșit! Și cât de fals!

La începutul oricărei relații există momente de jenă, de adaptare, de învățare a unuia cu celălalt. Acum însă toate acestea dispăruseră. Parcă se cunoșteau de-o veșnicie. Se regăseau. Se explorau cu nerăbdare și voluptate, neexistând niciun moment de nepotrivire sau rușinare. Doar de nemăsurată încântare și bucurie.

Când Alex a dezbrăcat-o, Alisa s-a simțit pentru prima oară în viața ei nu frumoasă, nu dorită, ci specială. A sărutat-o tandru și blând, descoperindu-i toate locurile sensibile. Se simțea mică și vulnerabilă, dar, în același timp la adăpost. În siguranță.

Alex tremura. O simțea pe Alisa prin toți porii, ar fi vrut s-o absoarbă în el. Era perfectă. Pentru el. Se priveau cu lăcomie și pasiune, surâzând neîncetat, ca doi idioți și șoptindu-și numele, neîncetat: Alisa, Alex, Alex, Alisa… Deodată tăcură, apoi oftară la unison. Se potriveau perfect. Erau făcuți unul pentru altul.

Nu mai încăpea nicio îndoială, era o mare scofală. Nu era un capăt, nu era un sfârșit. Era un început. O regăsire a două suflete pereche.” — Fragment „Eu. Și atât”

Aura B. Lupu

Cartea este disponibilă pe site-ul editurii Siono și Libris dar și în librării.

Mulțumesc.