O ceață groasă, de abia văd roata din față a bicicletei, a copleșit totul. Înecată în ea, balta abia se mai vede. Nu-mi place. Peisajul, drumul, deși le cunosc ca-n palmă, acum sunt sinistre, mă aștept ca monștri să iasă din vălul alb, lăptos, care învăluie totul. Tresar când o creangă trosnește sub roți, trecând peste ea, grăbită tare. Hainele, fața, geanta, totul e ud. E o umezeală rece, care pătrunde în oase. Mă scutur. Tâmplele îmi pulsează. Respir greu. Pedalez. Mă trec frisoane. E o vreme să nu scoți un câine din casă. Pustietatea, care îmi face bine de obicei, acum mă înfricoșează. Schițez un zâmbet strâmb în selfiul pe care-l fac mereu, când ajung la destinație. I-l trimit la Adi, să fie liniștit c-am ajuns cu bine.

Ceața a-nghițit totul. Soare, pământ. Oameni și zâmbete. Lumea întreagă.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

16/01/2025