Mi-e bine acum, aici. În Belgia. Și acum, mai mult ca oricând, nu am de gând să mă întorc în România. Evident, e o decizie pe care oricând o pot schimba. Așa cum anii trecuți scriam că la pensie am vrea să revenim în țară, uite că acum nu mai vreau. Lumea e în continuă mișcare și schimbare. Nimic nu-i bătut în cuie și pe veci. Și nu cred că este cineva plecat peste granițe de buiac și de prea bine ce i-a fost în țară. Eu una cu siguranță n-am plecat că n-am mai încăput de bine și de bunăstare. Iar acum, când aici mi-e bine, să plec? De ce? La ce să mă întorc? Și unde? De unde am fost alungată? Nu, mulțumesc. Acolo unde n-ai fost apreciat și dorit, de ce te-ai mai întoarce? Doar dacă ești sado-masochist. Iar io cu siguranță nu-s. Detest durerea și suferința, de care m-am săturat până peste cap. Sentimentală, ușor de manipulat și influențat da, recunosc c-am fost. O fraieră cu f mare! O viață întreagă m-am lăsat prostită și folosită de ceilalți. Dar de-acum gata. Spun stop! Ajunge. E timpul meu. Și-o să stau acolo unde mie mi-e bine și alor mei. Dacă mâine cred că-mi va fi bine în România, îmi fac bagajele și plec. Dar, deocamdată, mi-e bine aici. În Belgia, lângă cei dragi, lângă ai mei. Și asta-i ce contează. Nu baladele triste despre case părăsite și bătrâni abandonați. Nu mai pun botul la astfel de povești. Dacă ar fi vrut să rămână locuite iar bătrânii îngrijiți, trebuiau să nu-și alunge fiii și fiicele. Trebuiau să știe să și-i țină cât mai aproape. Iubiți. Doriți. Și protejați. Doar câinii au iubirea asta nemăsurată, să lingă mâna care i-a lovit. Iar noi, oamenii, nu suntem, din păcate, câini.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

13/01/2025