N-am putut sta în casă pe o ninsoare ca-n povești. Și Doamne, ce bine-am făcut! Bucuria lui Max, dar și a mea a fost plimbarea asta. N-am crezut c-o să aud aici zăpada scârțâindu-mi sub tălpi. Nici c-o să ningă vreodată atât de frumos. Am ridicat jaluzelele să mă mai bucur încă de peisajul de basm. Nu-mi pasă că oricine trece pe stradă mă vede, n-are decât. Îmi pare bine c-am lăsat încă brazii și ornamentele și nu m-am apucat de despodobit. Sper doar să țină zăpada asta, câteva zile, măcar. Să apuc să mă duc și-n parc ziua, să văd totul acoperit de zăpadă. Curat. Frumos. Neatins. Simplu. Și alb. Așa cum îmi simt sufletul acum. De copil.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

08/01/2025

2 răspunsuri la „Suflet de copil și ninsoare ca-n povești”

  1. Wooow, cât de frumos ninge! Nici eu n-aş fi rezistat să nu ies. Să fie cum îţi doreşti, să mergi şi în parc, să scârţâieee zăpada sub picioare. Doamne, cât îmi place! Sper să vină şi la mine!

    Apreciat de 3 persoane

    1. Mulțumesc, Potecuță! M-am bucurat din plin de ea, am făcut și om de zăpadă, și îngeri și m-am bulgărit! A fost o minunăție! Te îmbrățișez!

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendințe