Mi-au înflorit zambilele. Și zâmbetul. Și mă întreb cum putem fi atât de acri și răi. Poate că îmbătrânirea înrăiește. Poate că la bătrânețe nu ne mai pasă de ceilalți și ne dăm arama pe față. Poate că nu suportăm să-i vedem pe cei tineri împlinindu-și visele, în timp ce noi morfolim cuvintele. Poate că-i invidiem că-s în stare să facă atât de repede ceva ce noi n-am putut face de-a lungul vieții noastre bicisnice. Sau poate pur și simplu vrem atenție. Vrem să ne simțim măcar așa, scuipând venin, importanți. Valurile stârnite de mașina lui David și „România, te iubesc!” a lui Sebastian arată care sunt cele mai mari și acute probleme ale nației. Io zâmbesc, gândidu-mă la o replică auzită într-un podcast: „Cine te oprește să fii tu însuți? Codul penal”. Miros zambilele. Fiecare culoare are altă aromă. Și-mi doresc să nu îmbătrânesc în felul ăsta, atât de urât, niciodată.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

07/01/2025

2 răspunsuri la „Zambile și zâmbete”

  1. Mi-e dor să le simt mirosul! Abia aştept să le văd şi pe aici!

    Nu ţine de naţie asta, nici de bătrâneţe, ci mai mult de suflet. Deci tu n-ai nicio şansă să ajungi vreodată aşa, eşi contruită pe alt model, nu pe ăsta de om rău şi îngust la minte. Să parafrazez o glumă, dacă eşti rău de mic, când eşti bătrân numai te joci…

    Te pup!

    Apreciat de 3 persoane

    1. O da, mișto gluma! Te pup și eu, Potecuță! Și-ți mulțumesc! Io așa sper, să nu-mi ia Dumnezeu mințile.

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendințe