Cineva-mi scria adineauri că uneori are impresia că doar la mine sunt cele mai frumoase peisaje din Belgia. Nu știu. Le caut eu? Mă caută ele? Important e că ne găsim. Ne mai și pierdem, ne mai rătăcim prin gri și ploi, prin vijelii., Dar sunt fata soarelui, fără-ndoială. Înfloresc mereu în fața lui. Zâmbetul răsare, fața-mi strălucește și simt nevoia acerbă să-mi ridic privirea către el. Câteva minute e musai să-l las să-mi mângâie fața, să mă scald în lumina și căldura lui. Totul prinde viață, culoare, totul devine mai ușor de îndurat. Ziua aia grea și lungă, obositoare, ce se-ntinde-n față, se înseninează, la propriu și la figurat. Cheful, zvâcul, tot elanul, cresc. Ca bateriile solare, mă încarc. Nu știu, doar la mine să fie cele mai frumoase peisaje? Nu cred. Sunt peste tot. Dar, se zice că oglindim ce-avem în noi. Acum, la mine-n suflet e soare. Afară toarnă, dar ieri și azi-dimineață, preț de câteva minute, m-am încărcat.
Cu drag și cu iubire,
21/12/2024
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu