Una peste alta, chiar dacă aud încă ploaia răpăind, a fost o zi bună. La dentist am scăpat doar c-un detartraj, autobuzele au circulat în continuare complet aiurea, m-a și plouat, cealaltă programare la doctor s-a anulat dar măcar am reușit să spăl geamurile de sus și să pun ultimul brăduț. În autobuz am admirat o negresă splendidă, c-un ten și-o culoare deosebită a pielii, fină, buze pline, pomeți frumoși, ochi cafenii, era îmbrăcată impecabil, mănuși în aceeași nuanță cu boneta pusă jucăuș într-o parte, fusta plisată avea o culoare ușor aurie, ghete superbe, haina lungă, în carouri, un șal asortat, ce mai, o femeie de femeie, extrem de frumoasă. Ne-am zâmbit reciproc. În stație, așteptând autobuzul, am privit consternată o fată (n-avea mai mult de 14 – 15 ani, cred) cum își rula nestingherită o țigară. Palidă, slabă, bine îmbrăcată dar neglijent, se așezase direct pe banca udă, ținea telefonul pe genunchi, avea căști și din când în când mormăia ceva, ca răspuns. Am încercat să n-o privesc prea insistent, dar n-am reușit. Avea degetele scurte, subțiri, când a scos limba să lipească foița mă așteptam să-i fie despicată, de șarpe. După ce-a aprins-o, a tras cu sete din ea și-apoi fleoșc, a scuipat fără jenă, probabil tutunul i se lipise de limbă. S-a ridicat și-a plecat, cu haina pătată și udă, înainte să vină autobuzul. Nici măcar o secundă nu m-a privit, a evitat orice contact vizual. Negresa din autobuz a fost cealaltă față a medaliei. Așa e și viata asta, are multe fațete, ba una caldă, ba alta rece. Una peste alta, a fost, totuși, o zi bună.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

19/12/2024