Decembrie a fost mereu o lună deosebită pentru mine, o lună aflată în topul preferințelor, pe locul trei. Era plină de bucurie, efervescență, nerăbdare, eram ca un copil ce aștepta să vină Moșul, tropăind și chiuind de fericire. Decoram toată casa de sus până jos, luminițele sclipeau peste tot, străbăteam magazinele în căutarea cadourilor perfecte, făceam meniurile de sărbători cu atenție și bucurie, având grijă să nu lipsească afumăturile și colăceii de pe masă, mă bucuram de prima ninsoare și de zăpadă, de târgurile de Crăciun, din plin. Cu timpul, m-am potolit. Văzând aglomerația, înghesuiala, ahtiala și pierderea sensului Nașterii Domnului, cu fiecare an m-am restrâns. M-am băgat sub carapace. Când vezi că totul se transformă într-o competiție – cine are bradul mai mare, ornamentele mai frumoase, cadourile mai scumpe și mâncarea mai bună –, ți se cam face lehamite. Și s-a restrâns și cercul meu… Pe cei pe care-i vreau în jurul mesei mele, îi pot număra pe degete. Anul ăsta a venit c-o mare lecție: nimănui nu-i pasă de tine, doar celor care te iubesc. Restul? Mânați de interese, de beneficii, cântăresc ce pot obține de pe urma ta. Atât. Cu ce le poți fi de folos, la atât de reduce orice interacțiune cu ceilalți. Doar cei care te iubesc, te caută, te sună, te întreabă cum ești, dacă ți-e bine sau dacă ai nevoie de ceva. În rest, e doar tăcere. Și un mare gol…
Venind ieri de la magazin, mi-am dat seama cât de tare mă irită totul. Că nu mai găsesc strop de bucurie în decembrie, luna care era în top trei. Nu, acum vreau doar să stau cu cei care mă iubesc în jurul mesei și să ne bucurăm de „puțîn, da’ bun” – vorba bunicului. Nu mai am nevoie de cadouri, de mese-ntinse, îmbelșugate, de decorațiuni extravagante, de oameni mulți în jurul meu. Vreau doar sănătate, tihnă și bucurie simplă. Ascult colinde și-mi dau lacrimile. Mă uit la brăduțul decorat și zâmbesc, amar. Decembrie, unde ai dispărut, oare? Ai fost înghițit de vrajbe, de certuri, de alegeri, de politicieni. Păcat. Norocul meu sunt bărbații ăștia-i mei, pe care-i iubesc de nu mai pot. Și nora, bineînțeles. Ei sunt nordul meu, steaua mea călăuzitoare. Restul? Sunt stele căzătoare…
Cu drag și cu iubire,
03/12/2024
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu