Pentru un astfel de cer m-am înfofolit și-am ieșit pe terasă. Prima oară am ieșit doar pe jumătate, mi-era frică de aerul rece, dar auzindu-l pe Max cum scâncește să iasă afară (Doamne, ce dor mi-e de plimbările noastre!), mi-am luat inima-n dinți și-am pășit dincolo de prag. Am respirat cu prudență. Hârșâitul din piept nu vrea să dispară. Mai ales când expir se aude mai tare. Obosesc cumplit de repede. Dar ce apus am văzut! Mulțumesc, Doamne! Ce puțin contează restul! Nu mă mai interesează cine-i pe liste, cine va fi președinte, ce se întâmplă în lume. Mă concentrez pe clipa de față, pe respirațiile scurte, fără să tușesc, fără să simt că-mi iau foc plămânii. Privesc apusul splendid, de iarnă, iar pacea-mi inundă sufletul. Aerul rece, plămânii. Culorile vii, strălucitoare, le imprim pe retină. Totul se reduce la zero. Exiști. Te fixezi. Te centrezi pe momentul prezent. Pe clipa de față. Inspiri. Expiri. Deocamdată e tot ce contează.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

29/11/2024