Cele mai înfricoșătoare minute petrecute EVER! nu-s astea, când mă întorc de la serviciu noaptea, pe bicicletă, prin pustietate. A, nuuu, astea-s parfum, momente de reculegere, de liniște, de conectare cu natura, blablabla. Chiar anul trecut scriam asta, pe 07/11/2023, și mă lăudam ce neînfricată îs. Pe naiba! Îs o fricoasă și jumătate!

Nici când lucram noaptea de pază-n fabrică și eram singură cuc între două dealuri, în toiul iernii, doar io cu lupii ce urlau la lună (exagerez acum, probabil erau doar niște potăi amărâte) și zăpezi de peste un metru. A, nuuu, luam lopata și făceam cărări prin zăpadă, că era pe lista de îndatoriri, sau puneam șuba pe spate, lanterna în mână și făceam turul fabricii, fredonând. Eram atât de amorțită de bătăile exului și de divorț și de toate cele petrecute până atunci, încât când mama mă întreba „D-apoi tu, fătuchiță, nu ți-i frică?”, răspundeam „De ce să-mi mai fie frică? În afară să mor, ce mi se mai poate întâmpla?” și chiar asta simțeam, la cei 27 de ani, că le trăisem deja pe toate și pot muri fără frică. Ce naivă eram!

Nu, cele mai înfricoșătoare momente pe care le-am petrecut vreodată au fost luni noaptea, când m-am întors de la Bruxelles. Pentru că evenimentul de la Parlamentul European a durat mai mult decât anticipasem, am pierdut trenul de legătură spre casă și-am fost nevoită să aștept trenul următor, în gara de nord – Brussel Noordstation. Momentul în care peroanele s-au golit, scările rulante s-au oprit și-am rămas doar io cu șobolanii, mi s-a cam sculat păru’ pe ceafă, recunosc. Mă așezasem pe-o bancă, resemnată, aveam de așteptat vreo 40 de minute, mi-am zis hai, fată, lasă, nu-i chiar așa de mult, o să treacă repede, dar când am văzut că vizavi, dintr-o gaură de scurgere a apei ieșeau șobolani cât mâțele, am sărit ca arsă. Mi-era și frică să mă uit sub banca pe care stătusem. Mda, era „doar” un pui de șobolan, probabil că mă-sa și tac-su tocmai trecuseră pe-acolo. Iar când i-am văzut și pe ceilalți „șobolani” apărând, ăia cu două picioare și cam colorați la piele, m-a luat brusc cu friguri. Regretam că n-aveam un spray cu piper, un taser cu electroșocuri, vreo doi pitbulli, un buton de panică, ceva…

Au fost cele mai grele și mai creepy minute petrecute ever. S-au scurs cu încetineala unui melc aflat în moarte clinică, parcă acele ceasurilor încremeniseră toate, nu se mai învârteau!

Am scăpat teafără și nevătămată, Doamne-s mulțam! Când am urcat în tren și m-am pus pe banchetă, am răsuflat ușurată. Și, când trenul s-a pus în mișcare, au apărut 4 polițiști. Exact ca-n filme, după ce victima scapă, că-l hăcuiește ea pe agresor, se aud pe fundal sirenele poliției. Mi-a venit să le scot limba și să le strig: „Mureați, bre, dacă veneați și voi mai repede??? Hai sictir!”

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

13/11/2024