Îmi cer iertare că n-am fost omorâtă, violată, bătută, înjunghiată, jefuită sau atacată de șobolani. Cu 4 sau 2 picioare. Că poate atunci știrea de la televizor, despre atacul oribil petrecut în gara de nord din Bruxelles, ar fi stârnit un pic de empatie. Sau poate că nu. Probabil și atunci s-ar fi găsit cei care să comenteze: dar ce căuta noaptea acolo? Cine-a pus-o să meargă? De ce n-a cumpărat o franzelă, să hrănească bietele animăluțe? De ce n-a scos toți banii din cont să-i dea indivizilor de-acolo? De ce le-a invadat teritoriul, cum și-a permis să vrea să plece acasă, cu trenul, dintr-un oraș considerat capitala Europei? Cum adică, a îndrăznit să vrea să stea 40 de minute în așteptare, fără niciun incident? Ce naiba, a fost chiar atât de tembelă? Era în habitatul lor, cum așa, să-și permită să existe? Să respire? Să vrea să trăiască și ea, pe pământul ăsta? Huo! Bine i-au făcut, așa-i trebuie, ticăloasa!
Îmi cer scuze că n-am murit luni seara.
Cineva mi-a scris că cei 4 polițiști apăruți pe peron, când eram deja în tren, căutau un individ agresiv, care asta căuta: să atace.
Io am avut protecție de undeva, de sus, unde voi, ăștia care regretați că n-am crăpat luni seara, n-o să aveți niciodată acces. Pentru că voi o să rămâneți să conviețuiți printre șobolanii (cu 4 sau 2 picioare) pe care-i iubiți atât de mult și le luați cu atâta înverșunare apărarea.
15/11/2024
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu