După întâlnirea de la Bruxelles cu ceilalți scriitori, scriam că m-a surprins − plăcut, evident − să descopăr că avem multe lucruri în comun și că, fără să-i fi întâlnit până atunci, îmi sunt dragi, tare dragi. Cu Suzănica Tănase aveam deja o zi de naștere în comun și-o urmăream pe Facebook de ceva timp. Culmea e că, abia după ce-am început să-i citesc cartea, mi-am dat seama că mai o zi în comun: #aunsprezeceazidinaugust, care-i ziua de naștere a mamei mele, dar și titlul ultimei ei cărți. O carte pe care n-am citit-o, am sorbit-o. Are o delicatețe în scris care pictează. Nu citești doar, ci și vizualizezi romanul ei, scris în două fire narative care se împletesc atât de armonios și țes o poveste „de poveste”. E o poezie scrisă-n proză. Fiecare pagină cântă. Fiecare cuvânt nu doar descrie, e viu. Trăiește, te face să-l simți profund. După ce-am terminat-o de citit, mi-am dat seama c-ar fi trebuit să încep cu celelalte două cărți ale ei, dar nu-i bai, după ce-o să le citesc, numai bine pot s-o recitesc pe aceasta. Pentru că sunt convinsă că chiar și la o recitire o să mai descopăr ceva nou, un alt sens, un alt ton, o reinterpretare. Suzana Tănase este în scris așa cum mă așteptam să fie: sensibilă, poetică, fragilă și empatică. Adică pe sufletul meu. Îți mulțumesc, Suzănica și să știi că, așa cum ai scris în dedicație, da, prezența ta în biblioteca mea luminează. Cald și blând. Ca o candelă.
Cu drag și cu iubire,
24/09/2024
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu