Tremură casa sub mine. Pereții vibrează. Max mă privește înfricoșat, tăcut, de obicei latră orice mișcare, acum s-a ghemuit într-un colț și parcă-mi spune cu privirea: „Ce-i cu hărmălaia asta, mama?” Îmi beau cafeaua cu noduri. Nici jaluzelele nu le-am ridicat, sperând să mai atenueze zgomotul teribil. Vin alegerile. Ce n-au făcut de când au fost aleși, fac acum, să poată arăta și declara că au făcut, totuși, ceva. E a treia oară când sparg strada pe care stau, o repară, o sparg, o repară. o sparg… De parcă n-ar fi putut face totul deodată, cam la 2 ani o iau de la capăt cu spart, noroi, mizerie, trafic aiurea, gălăgie, picamăre, buldozere, muncitori etc. Mai iau o gură de cafea. Nici nu știu cum e vremea afară, cât am întredeschis ușa am apucat să văd niște nori. Ieri a turnat apoi a ieșit soarele, am apucat să merg la muncă fără să mă ud, dar la întoarcere am fost murată până la piele. Ca un mâț plouat, am zgribulit pe bicicletă. Temperatura a scăzut, în câteva ore, drastic. Nu-ți vine să crezi că-i același loc, aceeași țară. Cafeaua între timp s-a răcit. Zgomotul infernal s-a mai îndepărtat, ca să revină în trombă. Ridic totuși jaluzelele. E soare. Dar oare pentru cât timp?
Cu drag și cu iubire,
10/09/2024
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu