Clipesc des, încercând să-mi limpezesc privirea. Mă frec la ochi. Degeaba. Impresia că am nisip în ei nu dispare. Mda, orele puține de somn își spun cuvântul. Simt cum cearcănele se adâncesc. Am nevoie, mare nevoie, de-un time-out. De-o plecare. De-o vacanță fără griji, fără probleme, fără bagaje inutile și fără stresul plecării. Nu știu cum sunteți voi dar eu, când ne pregătim de mers în vacanță, îs tătă o zdroabă, adică mă agit mai tare ca o galiță* după ce-a ouat. Să nu uit aia și aia, să las casa-n ordine (de parcă praful nu se poate așterne decât în liniște și curățenie!), să închid geamurile, să scot gunoiul, să golesc frigiderul etc. Am avut un bun prieten, Ives, Dumnezeu să-l odihnească în pace, ce ne-a zis odată că, tocmai din cauza agitației dinaintea plecării în vacanță, a renunțat la vacanțe. Ni s-a părut exagerat atunci, dar uite c-am ajuns să-i dau dreptate. Nu într-atât încât să renunț la ele, însă acum îl înțeleg perfect. Adevărul este că acum aș vrea să pot pleca, cum am mai făcut-o în anii trecuți, în locuri în care vara încă-i prezentă. Dar să nu mă întorc după 7 zile, ci să pot rămâne acolo cât vreau și-mi tihnește. Să-mi termin de scris romanul, să stau pe malul mării și să mă zgâiesc la răsărit și-apus, să nu mai aud cuvântul „trebuie”, să nu mai am termene limită, obligații, îndatoriri, programări și alte cele. Să nu mai aud vești de niciun fel, nu vreau nici bune, nici rele. Să fie doar liniște. Fără plicuri în poștă, fără notificări nenumărate, fără e-mailuri și SMS-uri. Un fel de rupere de lume. Fără gânduri, fără griji. Și mai ales, fără „trebuie”.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

04/09/2024

PS. Încă nu-mi vine să cred că-i deja septembrie! Și nu, nu plec în nicio vacanță.