Mă simt ca Meg Ryan, în filmul „City of angels”, când se dă cu bicicleta și ridică brațele, închizând ochii. Ridic brațele dar ochii-i țin deschiși, vântul îmi zburlește părul iar razele soarelui îmi mângâie fața. Ador senzația de-o clipă. Parcă zbor. Revin cu mâinile pe ghidon, n-am io un echilibru suficient de bun, așa că nu risc să mă-nprăștii pe asfalt. Aerul cald mă învăluie. Închid ochii. Doar pentru o clipă, două, trei… îi deschid, fericită. Bicicleta a rămas pe mijloc, nu m-am abătut de la drum. O pată albă îmi atrage atenția. E lebăda singuratică. Opresc cât mai aproape de ea. După ce se oprește din smotocit penele câteva momente, studiindu-mă atent, revine la activitatea ei, netulburată. Probabil simte că nu-s un pericol. O pozez. E o adevărată divă. Ce păsări frumoase! Încalec bițigla și plec mai departe. Să nu întârzii, îmi zic în gând, cu opririle mele repetate. Dar n-ai cum să nu savurezi o zi atât de splendidă, perfectă, de vară.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

29/08/2024