Dor de România. Dor de dulcele grai românesc. M-aș duce în România. S-o văd cât de frumoasă-i acum. Cât de frumoase-i sunt pădurile, munții, câmpiile, marea. Și aș privi-o până m-ar durea ochii iar dorul mi-ar trece. Și i-aș șopti, în adâncul pădurilor, în șuierul vântului, în foșnetul frunzelor și-al valurilor, cât de mult o iubesc. M-aș plimba pe străzi și-aș zâmbi românilor de care mi-e dor. Români care simt românește. Care-i vorbesc limba corect. Români care-n fiecare bătaie de inimă, știu. Știu ce înseamnă un Vuia. Brâncuși. Enescu. Coșbuc… Care tresaltă atunci când aud apele repezi curgând. Care mănâncă și plâng. Pentru care un car cu boi e o imagine sfântă. O țărăncuță e o icoană. Iar o baladă le-aduce lacrimi în ochi. Români care-și amintesc ce a făcut Ștefan. Mihai. Vlad. Mircea. Horea și Iancu. Decebal și Traian. M-aș duce în Deltă. Pe Dunărea albastră, în vals. Apoi sus. Cu 2544 de pași mai aproape de cer. La Crucea Eroilor Neamului. La Sfinx și la Babele. Pe vârful cu nume de OM. Aș număra stelele căzătoare și mi-aș pune dorințe. De limbă. De neam. M-aș ruga la Nicula, Prislop, unde minunile se țin lanț. În Bucovina, la Putna – mormânt de-nchinat. La Voroneț, albastru și sfânt. Și-aș merge la teiul din Iași, în Copou. Aș căuta mărul și puii de aur. Și-o cloșcă. O Ană zidită de-un meșter Manole într-o Curte de Argeș. Și-aș vrea să găsesc infinitul într-o coloană sculptată. Aș trăi, aș iubi și-aș tăcea la o masă tăcută, sub o poartă plină de sărutări, la Peleș – regesc, la turnul cu ceas și păpuși. La Alba, Suceava, Cluj, București, Sibiu și Brașov. Aș străbate țara mea minunată în lung și în lat. Cetăți. Castele. Morminte. Magie. Istorie. Dor. De român. De limbă. De neam. La mulți ani! Cu drag și cu iubire, Aura B. Lupu 31/08/2024