A murit Alain Delon. 88 de ani…

Prima mea mare dragoste.

E prima oară când recunosc asta, nu cred c-am mai spus-o aici. Copil fiind, am fost să văd Zorro de nenumărate ori. Când vedeam afișul la cinematograful Arta, din Dej, eram în stare de orice sacrificiu. Adunam banii de Sana și de batonul cu mac, ce erau mâncarea pentru școală, doar ca să-mi mai pot lua bilet și să-l revăd pe eroul preferat și filmul lui. L-am văzut de atâtea ori încât știam replicile pe de rost. Fătucă fără minte… În sala aia de cinematograf, cu scaunele moi, rabatabile, ce mie-mi păreau adevărate oaze de relaxare și răsfăț, urmăream zâmbetul larg, alb, cald, perfect, de sub masca lui Zorro și mă topeam. Apoi, prin clasa a VII-a fiind, m-am apucat de colecționat, era epoca colecționarilor, toți aveam clasoare, șervețele, plante uscate între foi, timbre, insigne etc. Singura colecție rămasă, găsită într-una din incursiunile mele prin sertarele vechi de-acasă, a fost cea cu pozele de actori. Uitându-mă acum la ele, am început să le șoptesc numele și filmele în care au jucat. Le-am învățat și pe astea pe de rost… E colecția pe care am adus-o cu mine, în Belgia. Sunt o nostalgică și-o romantică incurabilă, și asta recunosc. Și, dacă stau acum să mă gândesc, am rămas o colecționară, pentru că și acum adun pietre de peste tot pe unde merg, și magneți de frigider. Uite că vechile pasiuni nu dispar, de fapt, niciodată… Cele mai multe poze din colecția cu artiști, sunt ale lui Alain Delon, bineînțeles. Făceam troc cu ceilalți colecționari, eram în stare să dau trei poze pentru una de-a lui… Nu le mai știu numărul, știu doar că odată cu moartea lui, a murit o legendă. O epocă întreagă. Un etalon. Să-l odihnească Dumnezeu!

Cu drag, cu iubire,

dar și cu tristețe, de data asta,

Aura B. Lupu

18/08/2024