Mi se pare mereu uimitor cât de repede se curăță cerul. Dacă toată ziua a fost mai mult acoperit de nori, spre seară e ca și când o mână nevăzută i-ar împinge în stânga, dreapta, țac-pac și dispar. Bine, aici la fel de repede se și adună peste un cer de cristal, nu degeaba se spune că-n Belgia e bine să ai la tine întotdeauna două lucruri: umbrela și ochelarii de soare. Temperatura e perfectă, acum sunt 23 de grade. Max așteaptă răbdător să-i arunc mingea. Nu mă pot concentra la nimic, nu pot să citesc, nici să mă rog. Mă irită vocea ascuțită a vecinei, tocmai cea despre care scriam că mi-e dragă, de câteva zile nu se mai opresc din petrecut, chițăie, râd, plâng, vorbesc tare, trântesc uși, închid și deschid portiere etc. Peste zi n-ar fi mare bai, dar la 12 noaptea deja-i prea mult, simt cum răbdarea și înțelegerea mea dispar, treptat. Mă transform în Grinch. Dacă m-a deranjat ceva, vreodată, e nesimțirea. Să nu ții cont de ceilalți, să te comporți de parcă ai fi singur pe planetă, e tare, tare deranjant. Terasa e refugiul meu, locul unde încerc să mă izolez de lume. De gălăgie, agitație, unde vreau doar să stau în liniște și să mă uit la cer. De parcă mi-ar fi auzit gândurile, în sfârșit vecina tace. Acum pot să-ncep să mă rog: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

15/08/2024