Cu pași repezi mă apropii. 53. 8. Infinit. Infinită vreau să fie iubirea ce-o dau și-o primesc. Privesc în urmă. A fost mult. Privesc înainte. Dacă va îngădui Bunuțu, o să mai fie încă pe-atât. Dacă nu, cât mai e, să fie cu sănătate și folos. N-am avut un drum ușor. Dar pentru fiecare pas, mulțumesc. C-a fost târâș, grăpiș, mai poticnit, mai anevoios, îmi pare bine c-am putut merge pe calea mea. Pot să mă rog ca măcar de-acum să fie mai ușor. Dorințe am. Multe. Aspirații la fel. Cine nu are? Dar nu-mi mai doresc ceva „cu orice preț”. Îmi doresc așezat. Cuminte. Dacă e să fie. Pentru că am înțeles că uneori prețul plătit e mult prea mare. Și nimic nu merită prețul suprem. Vreau liniște, multă liniște. Sufletul meu zbuciumat și inimuca asta încercată o cer cu ardoare. Stridențele nu mi se mai potrivesc. Ce simt acum că mi s-ar potrivi de minune, ar fi niște nepoți, care să mi se cuibărească-n brațe. Dar asta-i o hotărâre pe care nu pot eu s-o iau. Doar EL știe. Doar EL poate da. Ce pot eu să dau? Iubire fără limite. Și dragoste către cuprinde.

Cu drag și cu iubire,