Mă simt spionată. Un bâzâit îmi atrage atenția și descopăr de unde vine: din cer. Sus, foarte sus, o dronă face ture deasupra mea. Îi fac cu mâna și-o filmez. Pufnesc în râs, spionu’ spionat, na! E răcoare, pala rece de vânt îmi înfioară pielea. Nu mai simt nici urmă de vară, e un fel de toamnă, de fapt. Mă încăpățânez să port rochii și mânecă scurtă, sperând… Noroc cu ghemotocul meu din brațe, ce mă încălzește cât scriu. E deranjat de fâlfâielile aripilor ce trec razant peste terasă. Aud muzica mașinii cu înghețată, doar la gândul răcelii ei mă zgribulesc. Tușesc. Max tresare și mă privește atent. Îi văd îngrijorarea din ochișorii ăia atât de frumoși. Simte orice. Așa cum și pe mine mă îneacă mirosul țigării aprinse, probabil, de vecin. Îmi amintesc cu câtă pasiune fumam și eu, acum vreo 14 ani. Și cât de greu mi-a fost să mă las. Se-aud bocănituri. Ciorile cârâie. Mie mi-e tot mai frig. Curând o să reînceapă ploaia. Am avut totuși noroc. Un pic, măcar un pic, am stat pe terasă. Chiar dacă o dronă m-a spionat. 
Cu drag și cu iubire,
05/07/2024
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu