„O zi bună vă doresc!”

Când aud urarea asta mai că-mi vine să răspund cu un „Ha?” răstit, așa, ca țărăncile needucate. Ce-i aia? De mai bine de-o juma’ de an, am de ales între zile nașpa și zile îngrozitoare. Alea nașpa-s în care durerea mă mai lasă când și când, dar când durerea și starea de rău mă fac uneori, la propriu, să mă tăvălesc pe jos, sunt zilele în care dispar din peisaj și despre care nici nu-mi vine să vorbesc, darămite să scriu. Nu mă întrebați cum și de care, că n-o să vă răspund, îmi pare rău. E ceva despre care, dacă va fi să fie, voi scrie la momentul potrivit. De ce am ales să pomenesc asta? Pentru că știu că sunteți mulți care faceți la fel. Care, în ciuda durerii, a stării proaste, a zilelor nasoale sau îngrozitoare, mergeți înainte. Nu vă lăsați. Și vă felicit. Vă aplaud. Pentru că știu cât de greu e. Cât de dificil este să păstrezi o normalitate când totul e alandala. Când corpul te trădează, când durerea te chinuie și când nu ai de ales.

Veneam azi de la un magazin, cu Max pe lesă într-o mână, cu o sacoșă în cealaltă și cu una pe umăr, când neputința m-a lăsat fără suflu. Mi-a venit să mă pun jos și să încep să plâng. Frustrant e că nu știu niciodată dinainte când puterile mă lasă, am plecat de-acasă bine și brusc, la câțiva pași de casă, m-a izbit. Ce naiba să fac? N-aveam unde să mă așez, distanța era mică până la ușă, așa că am strâns din dinți și-am înaintat.

Știți cum e uneori, când parcă ai lanțuri la picioare? Când fiecare pas e un chin? De parcă pășești în glod gros, care ți se lipește de papuci?

Dar uite că, în ciuda senzației oribile, a durerii, am făcut pașii ăia afurisiți. Așa cum și voi, mulți dintre voi, îi faceți în fiecare zi. Bravo! Vă felicit. Dar acum e momentul să vă puneți jos. Și să plângeți. Pentru că nimeni nu ne spune și asta: e nevoie de eliberare, de lăsat armele jos. Pentru că e omenește, e ok să fim și vulnerabili, și neputincioși.

O zi bună vă doresc!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

03/07/2024