Pe vremea mea, (Doamne, cât de bătrână mă simt! Auzi tu început de frază, „Pe vremea mea”! ) habar n-aveam noi de parenting, de lăsat copchiii să-și dezvolte personalitatea, să-și aleagă drumul, să fie liberi și independenți etc. Nici prin cap nu ne trecea că o palmă la curuț, când face istericale în mijloc de magazin e o traumă, că un „Nu!” răstit, când vrea să facă ceva periculos îl destabilizează, și că prea multa energie și nestatul în loc nu-i cuștiriță-n cur, ci se numește ADHD. Am aflat între timp multe altele și sunt de acord că lumea evoluează, e în schimbare, iar educația prinde alte forme și există alte modalități de-a educa puradeii. Mai moderne, mai non-violente, mai mișto, efectiv. Și-mi place la nebunie asta. Pentru că sunt o non-conformistă și eu. O răzvrătită. Un rac încăpățânat pe care nici pălmuțele la cur, nici nu-urile repetate, nici pedepsele nu m-au oprit din a face ce-am vrut. Mereu. Acum, când văd un copil care se strânge în el și ochii i se micșorează parcă, după ce părintele lui l-a certat, se strânge și carnea pe mine. Și-mi pare bine că m-am schimbat. Că nu mai sunt chiar atât de învechită, antică și de demult. Copiii sunt un dar. Sunt o binecuvântare. Vin pe lumea asta puri și nevinovați. Din păcate noi îi deformăm. Îi manevrăm după cum ne place nouă și-am dori să fie. Să ne mândrim cu ei, să aducă 10 pe linie, să fie ce n-am fost noi capabili să fim, să facă ce-am fi vrut noi să facem, să ne aducă un pahar cu apă la bătrânețe, să ne asculte, să… Și uităm că nu ăsta-i rolul lor. Mama, înainte să plece, sfătuia băieții, pe Sergiu și Vlad, să aibă grijă de mine. Am sărit ca arsă, recunosc. Ba nu! Ei să-și trăiască viețile, să fie liberi, independenți, fericiți și împliniți, asta-mi doresc. Nu să mă îngrijească pe mine. Sunt bugăt de mare să-mi port singură de grijă, iar când n-o să mai pot, asta e problema mea, nu a lor. De pe acum trebuie să mă îngrijesc și să mă pregătesc, nu să aștept s-o facă ei în locul meu. Știu, e un subiect delicat, greu de acceptat, mentalitățile sunt multe și diferite. Dar, fir-ar a naibii de apă, prefer să-mi cumpăr singură o sticlă în loc să aștept să-mi aducă feciorii mei un pahar, ce mama mă-sii?

Pentru că simt că-n felul le arăt cât de mult îi iubesc: eliberându-i.

La mulți ani copii, mici și mari!

Zburați. Fiți liberi și independenți.

Și iubiți fără limite.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

01/06/2024