Să-i arăt mamei locurile mele speciale, de liniște și împăcare, de căutări și frământări e un mare privilegiu. E ca și cum i-aș arăta bucăți din mine. „Uite, mamă, aici e un atriu din inima mea. Dincoace e o lacrimă. Încolo e o bucată de suflet. Acolo-i o urmă de zâmbet, un oftat, un murmur de rugăciune, un țipăt tăcut.” Îi arăt capela noastră, martoră la multe oftaturi, mulțumiri, împliniri de dorințe, multe dureri. „Vezi, mamă, aici am aprins lumânări, am vărsat lacrimi amare de dor, am înălțat rugăciuni arzătoare, am implorat și-am mulțumit.” Pașii noștri se aud pe aleea cu nuci, vântul adie ușor, apoi se înfoaie, nervos. „Da, mamă, de nenumărate ori am privit luciul apei, am căutat răspunsuri, am pus întrebări. M-am revoltat, am sfidat, am cedat. Și-am iertat. Mai ales am iertat.”

N-am fost fiica perfectă, am făcut multe greșeli. Dar, uite, mamă, în inima mea imperfectă, în atriul ăsta rebel, încape o lume întreagă. În care începutul ești tu.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

20/05/2024