Ce ușor e să facem rău! Să judecăm, să rănim, să jignim! Mai ales când avem impresia că suntem îndreptățiți să răspundem astfel, că vorbele și faptele noastre sunt doar un ecou, un răspuns al unor lovituri primite de la oameni sau de la viață. Ce simți după ce primești din senin o palmă? O înjurătură? O boală? Un ghiont? Te revolți, nu? Când ești pus la pământ, îngenuncheat, rănit, frustrarea apare. De ce eu? De ce mie? Ce-am făcut io să merit asta? N-am furat, n-am dat în cap la nimeni, n-am mințit, n-am înșelat, de ce m-ai pedepsit tocmai pe mine, Doamne? Sunt alții care au făcut și încă fac toate astea și trăiesc bine, mersi, îndestulați, fericiți, sănătoși, lipsiți de griji. Și-atunci unde-i dreptatea ta, Doamne? Iar impulsul de-a ne răzvrăti, de-a lovi, de-a răni și noi pe alții apare. Să simtă și ei durerea noastră, să vadă și ei cum e! ne zicem, mânioși. Și spunem cuvinte grele, devenim frustrați, agresivi. Dar…

Nu găsim nici pace, nici liniște, nici împăcare astfel. Nici nu ne însănătoșim. Și chiar dacă să facem rău e cel mai ușor, io zic că-i mai bine să alegem calea grea. Să facem bine. Să răspundem nu din frustrare și nervi, nu din impuls și revoltă, ci din bunătate și dragoste. Pentru tot.

Să numărăm binecuvântările, nu durerile. Să ne concentrăm pe frumusețe, nu pe neadevăr. Să contabilizăm faptele bune, nu greșelile. Și să ne străduim ca-n fiecare zi să fim mai buni, mai blânzi, mai îngăduitori.

Omule drag, care ai fost îngenuncheat de viață, de oameni, de destin, nu-ți mai căuta dreptatea, caută-ți liniștea. Uită, iartă, șterge. Și lasă în urma ta doar bucurii.

Apără, miluiește și ne păzește, Doamne. Și-nvață-ne să răspundem răului cu bine.

Amin.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

21/05/2024