Într-o zi atât de semnificativă, în care doi grei se întâlnesc pe cer (Jupiter cu Uranus), am stat în natură. De câteva zile, de fapt, mi-am făcut timp pentru mine și sufletul meu. Toată lumea a scris, a vorbit despre întâlnirea lor. Conjuncția lor rară, în semnul Taurului, a mai fost acum 83 de ani, în 1941, iar ultima lor conjuncție, în Berbec, în 2010. Mai multe despre asta puteți citi aici: https://www.astrocafe.ro/…/salt-spre-un-viitor-prosper…, sau în multele articole ce-s pe net, sunt previziuni scrise de specialiști, eu nu mă pricep, deși mi-ar plăcea să aprofundez astrologia. Dar când am fost pusă pe pauză acum câteva zile de corp, de vreme, de împrejurări, m-am întrebat de ce. E, uite c-am aflat. E momentul ideal să stăm noi cu noi. Să ne putem întrebări, să să facem ce ne place, să medităm, să căutăm liniștea și armonia. Eu le-am găsit. Nu-i o vreme ideală, ba plouă, ba iese soarele, e frig, e (prea) multă apă și noroi, dar mereu când am ieșit afară, am surprins ceva frumos: un curcubeu, o lebădă, un măr înflorit. Și așa-i și viața, nu? Cu suișuri și coborâri. În orice circumstanțe, în orice împrejurări, găsește ceva bun, ceva frumos, ceva pentru care să fii recunoscător, ce te face, în ciuda frigului și ploii, să zâmbești.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

21/04/2024

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendințe