„Luna nouă în Vărsător îi face pe cei din zodia Rac să fie mai atenți la relațiile cu cei din jur. Acești nativi au trecut printr-o perioadă destul de dificilă, astfel că acum au nevoie de liniște și de afecțiune din partea oamenilor dragi sufletului lor. Racii se vor strădui să lase problemele în urmă, iar energia generată de Luna plină le va aduce liniște în suflet și sentimentul acela de recunoștință, deoarece în ciuda greutăților nu s-au dat bătuți și au continuat să lupte.” — am citit asta acum, în timp ce mă pregăteam să scriu ceva și să postez pozele de ieri. Nu cred că mai e nevoie de altceva, e exact ce-am simțit io, ieri. De obicei sâmbăta fac treaba pe care în cursul săptămânii nu apuc s-o fac și este cea mai încărcată zi din săptămână, mulți așteaptă sâmbăta cu nerăbdare, eu nu prea, pentru că știu că va fi foarte solicitantă și obositoare. Și-n timp ce mă pregăteam de treabă, a ieșit soarele. Știam că urmează să plouă, că săptămâna viitoare nu-s mari șanse de vreme bună, așa că mi-am zis: „Ce-ar fi s-o dau naibii de treabă și să mă duc io în pădure, să văd dacă au ieșit ghioceii? Treaba poate să mai aștepte.” Și-am plecat. A fost atât de fain și bine că nu m-aș mai fi întors.

Am stat în mijlocul pădurii, în locul meu preferat, secret, de care puțini știu și-n care încă n-am găsit urme de om, doar animalele ce se aventurează pe-acolo. În timp ce filmam se și aude un sunet scos (Adi zice) de-o vulpe, io am zis că-i de cerb, Max s-a cam speriat și s-a cerut în brațe, clar, nu-i câine de pază, ăsta fuge și mă lasă baltă să mă pape lupii! Ghioceii au ieșit, dar nu-s de tot înfloriți, căprioarele pasc în voie, fazanii zburătăcesc, iar io am respirat aerul reavăn cu nesaț, am ascultat cântecul păsărilor și bocănitul ciocănitoarei pa care n-am reușit s-o și văd, oricât m-am străduit. M-am simțit ca fata verde cu părul pădure. A fost pur și simplu minunat. La întoarcere deja cerul s-a înnorat, aura din jurul lui parcă-s aripi de îngeri și-am simțit ca și cum Dumnezeu, natura, Mama Pământ m-au binecuvântat.

Am făcut o schimbare în programul meu, de fapt în ultima perioadă tot fac, mai mici sau mai mari, toate problemele prin care tot trec de peste un an m-au hăituit și epuizat, și orice „trebuie” m-a agasat, n-am mai suportat constrângerile și limitările lui. Nu știu, simt ca și cum mă pregătesc de ceva mare, de ceva major. Până atunci, le fac pe astea minore. Știți voi, ca-n rugăciunea lui Antoine de Saint-Exupery , „Arta pașilor mici”. Iar sfatul meu este să faceți și voi, la fel.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

11/02/2024