S-a mărit ziua, nu mă mai întorc chiar pe noapte, azi am prins și apusul, a fost neașteptat. Cum te mai înveți cu toate! La începutul iernii mă gândeam cu groază cum o să fac naveta pe bicicletă, în frig și întuneric, și uite că mi-a ajutat Dumnezeu. A trecut și iarna asta. A trecut și prima lună din an. Cum mai zboară timpul! Priveam cerul colorat și suspinam. Clipim o dată, a trecut ziua. Clipim de câteva ori și-i gata luna. E ciudat. Înfricoșător. Suntem doar niște pioni, niște piese de șah, pe care viața le mută pe tăblie cum vrea. Înainte, înapoi, lateral. Rocadă. Șah mat. Și-am ieșit din joc. Nu sunt pesimistă, nici dark. E doar o constatare. E ceva real. Ne temem de moarte atât de tare, când e singura certitudine. Restul sunt variabile. Ocolim subiectul, alungăm gândul, hâșâim teama de ea. Deși poate c-ar fi mai bine dacă ne-am împrieteni cu ea. S-o vorbim. S-o banalizăm. Să nu ne mai sperie atât de tare, s-o înțelegem, pregătim, procesăm. Și prin înțelegerea ei, să trăim deplin. Conștient. Frumos. Colorat. Așa, ca un apus de februarie.
Cu drag și cu iubire,
01/02/2024
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu