Vremea îngrozitoare abia ce te lasă să ieși din casă. Inundații peste tot, furtuni. În ianuarie să fie tunete și trăsnete, n-am mai văzut. Oamenii pun peste tot saci cu nisip, sperând să oprească șuvoiul să le intre în case. Noi scoatem apa cu găleata din beci, curge întruna. Și răpăitul ăsta neîncetat al ploii pe acoperiș te înnebunește, te obosește, te agasează. Apa băltește peste tot, nu mai găsești niciun petic uscat. În câmp nu vezi decât noroi și apă. Drumul șerpuiește insidios printre bălți, inevitabil mă stropesc din cap până-n picioare, chiar dacă am o bicicletă nu tocmai ușoară – și nici io nu-s vreo pană –, de câteva ori am simțit cum vântul mă împinge furios dintr-o parte, deviindu-mă de pe potecă. Nici prin pădure nu-i mai bine, copacii descărnați de frunze sunt triști, amărâți, abătuți, cu crengile goale, negre și ude. Capela doar ce-i mai primitoare, deși nici acolo nu-i cald defel, atât doar că nu bate vântul, e uscat și e liniște. Găsesc puterea să zâmbesc. Oare de unde?
Cu drag și cu iubire,
04/01/2024
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu