Plouă. Iese soarele. Plouă. Iese soarele. Și asta de câteva ori pe zi. Cam asta-i vremea în Belgia, într-una din ultimele zile din an. Dar asta nu ne-a împiedicat să facem mișcare. Sarmalele, salata de „buf” (cum o numeau băieții) și ouăle umplute + prăjiturile, trebuie procesate corespunzător, nu? Nu m-am abținut de la nimic, recunosc. Da, știu, se presupune să ne călcăm în picioare prin magazine, să cumpărăm mâncare, provizii, să mergem la aranjat părul, făcut unghiuțe, să facem curat, pregătiri intense de Revelion. Dar n-am nicio tragere de inimă s-o fac. Vreau să fac altceva. Altfel. Vreau doar să mă simt bine. Fără să exagerez, fără mustrări de conștiință și fără să mă cert c-o fac. Vine o vreme când o mai dai naibii de conveniență, de siluetă și te bucuri de orice. De-un gust, de o aromă. De-o purtare neobișnuită, ieșită din tipare. Când nu-ți mai refuzi ceva dulce pentru că „se pune”. Și ce? Cât timp mă simt bine, când nu depășesc măsura și corpul mi-o cere, îl satisfac. În loc să fac pregătiri intense pentru Anul Nou, doar pentru că așa se face, vreau să mă plimb și să mă uit la căprioare și la curcubeu. Ce contează ce am pe masă, dacă sufletul mi-e gol? Anul ăsta am trecut peste multe momente dificile și poate asta-i una dintre lecții: să înfrunt durerea făcând altceva. Altfel. Corpul, bietul, a îndurat destule. Sufletul și inima la fel; ba chiar mai mult decât au putut duce. Și-atunci, de ce să-mi refuz ceva, orice îmi aduce alinare și puțină bucurie? Nu mai am niciun chef s-o fac. Și nici să spun da, doar pentru că asta-i regula, ăsta-i trendul, când de fapt vreau să zic nu.

Da, cred că asta-i lecția cea mai importantă din 2023, am învățat să spun NU. Și stop. E timpul destul. Dar doar când învățăm să-l prețuim.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

30/12/2023

Cărțile mele le găsiți aici ⬇⬇⬇
https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
https://www.sionoeditura.com/…/traieste-iubeste-si-taci/
și aici ⬇⬇⬇
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu
și-n următoarele librării:
Eminescu- București
Gaudeamus- Cluj
La două bufnițe – Timișoara
Junimea & Casa Cărții – Iași
Elstar – Câmpina
Șt O Iosif – Brașov & Libris
Prăvălia cu cărți – Constanța
Aida – Drobeta-Turnu Severin
și alte librării independente din țară.
PLUS rețelele naționale:
Alexandria
Cărturești
Humanitas
CLB – București

Acum și în format electronic.

Mulțumesc!
Copyright ©2017-2023 Aura B. Lupu

2 răspunsuri la „NU. Stop.”

  1. Da! Să mai spunem și Nu 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendințe