Mata Hari

decembrie 10, 2023

1 – 2 minute

Mi-e lene să-mi trag șosetele groase, pe drumul de la pat spre balcon tălpile goale mi se lipesc de podeaua rece, răcindu-se și ele în câteva minute. Privesc strada, îmi place să fac asta din și pe întuneric, mă simt ca o spioană. Țăcănitul tocurilor ce m-a făcut să mă ridic din pat, e al unei femei zgribulite, s-a oprit sub balcon și și-a aprins o țigară. Caută ceva în poșetă, are o haină subțire, nepotrivită pentru frigul de-afară, nu mai zic de pantofii cu toc. Se-ndepărtează, țăcănind ritmic până dispare. Luminițele sclipesc la vecini, văd și brazii din case. Mă-ntorc sub plapuma caldă. Căldura de-acum, după frig, mă moleșește. O savurez. Mi-e somn. Și totuși nu pot să adorm. Încă trec vâjâind destule mașini. Aștept să se liniștească. Noaptea are farmecul ei. În special când lumea adoarme, mașinile nu mai circulă și se instalează calmul. Umărul îmi pulsează. Oare cum e să nu te mai doară nimic? Mi-a fost frig pe bicicletă azi, amintindu-mi asta mă cuibăresc mai bine sub plapumă. Ce bine-i să ai un loc al tău, cald! Max mârâie și-apoi oftează. Sunt 5 minute după miezul nopții. E totuși timpul să adorm. Chiar dacă noaptea are farmecul ei, mai bine merg la culcare.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

08/12/2023

Cărțile mele le găsiți aici