E prima dată când mă întorc pe noapte acasă. Și-mi dau seama (iar) că-s altfel. Ciudată. Anormală. Neîncadrată. Oaie neagră. Pentru că nu simt gram de frică. Nici măcar când trec prin pădurea ce-și întinde fantomatic crengile peste cărarea plină de frunze. Când ajung în întunecimea câmpului, opresc. Savurez liniștea și întunericul. Singurătatea. Nu-i nici țipenie de om. Privesc luminile din zare și-i compătimesc pe cei care stau pe autostradă, în aglomerație. Mă simt, culmea! în siguranță. Liberă. Aud foșnete în iarbă. Mă uit la cer, îmi spun rugăciunile și admir stelele. Vântul rece-rece mă face să mă urnesc, nu m-am așteptat să fie atât de frig și nu mi-am luat mănuși. Sper să nu uit mâine. Când trec pe lângă baltă, nu pot să nu opresc iar, câteva clipe, să admir lumina argintie reflectată de pe stadion. Se aud și voci. La prima curbă, apare un grup de alergători. Nu-i prima oară când ne întâlnim, n-am crezut că-și continuă antrenamentele și acum. Hai, vara, cald, mai e cum e, acum însă… Dar bravo lor. Mă salută-n cor. Trec podul, aici e deja civilizație. Gata pustietatea și liniștea. Zâmbesc.

Cu drag și iubire,

Aura B. Lupu

07/11/2023

Cărțile mele le găsiți aici ⬇⬇⬇
https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
https://www.sionoeditura.com/…/traieste-iubeste-si-taci/
și aici ⬇⬇⬇
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu
și-n următoarele librării:
Eminescu- București
Gaudeamus- Cluj
La două bufnițe – Timișoara
Junimea & Casa Cărții – Iași
Elstar – Câmpina
Șt O Iosif – Brașov & Libris
Prăvălia cu cărți – Constanța
Aida – Drobeta-Turnu Severin
și alte librării independente din țară.
PLUS rețelele naționale:
Alexandria
Cărturești
Humanitas
CLB – București

Acum și în format electronic.

Mulțumesc!
Copyright ©2017-2023 Aura B. Lupu

Un răspuns la „Întuneric”

  1. De fapt asta ar fi trebuit să fie normalitatea. Tu ești exact așa cum trebuie: simți, vezi, te bucuri! Dar porți și îngerașul pe umărul drept, de bună seamă. Că, de!… Cam e nevoie să fie și cineva mai vigilent prin lumea asta.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendințe