După ce fumă liniștit câteva minute, fără să rostească o vorbă, Liviu porni. Privea tăcut și încruntat prin parbriz, încleștându-și fălcile și strângând mâinile pe volan. Alisa vedea cu coada ochiului încheieturile lui albindu-se și nu putea să nu se întrebe dacă nu cumva, făcând asta, bărbatul mătăhălos și le imagina în jurul gâtului ei fragil și subțire. Își duse mâna, fără să vrea, la gât. Simțea fiori reci pe șira spinării și se stăpânea cu greu să nu tremure. Când îi ieși în cale prima parcare goală, Liviu opri. Nu dădu, însă, niciun semn că ar vrea să coboare, privea în continuare țintă pe geam. Alisa, încremenită, nu îndrăznea nici să respire.
Într-un târziu, Liviu începu să vorbească pe un ton pe care Alisa nu-l mai auzise până atunci. Rece, calculat, metalic, plin de-o răutate palpabilă, îi zise:
– Îți caut chirie și, din momentul în care ne-am rezolvat conturile, nu vreau să mai aud de tine niciodată! Ai înțeles?
Alisa nu-i răspunse, era evident că da. Era tot ce-și dorea, să scape naibii odată de el, iar el știa asta foarte bine.
– Dar să nu crezi că ai scăpat definitiv, completă el sardonic, prima dată o să-mi dai toți banii pe care i-ai primit în Olanda, de la grădinar. Asta ca să nu crezi că-s prostul tău, da? Eu ți-am găsit jobul ăla, eu ți-am plătit pensiunea și uite că acum nu mai am niciun chef să te păsuiesc, elanul meu de bunătate s-a evaporat.
– Ți-i dau imediat, stai liniștit, replică Alisa, scotocind grăbită prin geantă, după portmoneu.
Scoase agitată toți banii pe care-i avea și-i înmână, cu un gest hotărât. Liviu îi luă tacticos, netezindu-i încet, bancnotă cu bancnotă.
– Plus o taxă de cinci sute de euro, că ți-am găsit și-n Belgia un job stabil, adăugă el, fără s-o privească, în timp ce îndesa banii în buzunarul lui. E taxa percepută, de obicei.
Înainte ca Alisa să apuce să-i răspundă, continuă pe-același ton malefic:
– Și nu scapi doar cu cinci sute și mărunțișul ăsta ce mi l-ai dat acum, drăguță, o să-mi plătești tot ce-am investit în tine până acum, până la ultimul cent, m-am răzgândit și-n privința asta. Dacă alt fel de plată n-ai vrut, o să-mi dai atunci o mie de euro, că nu-s fundație de caritate. Să nu cumva să crezi că poți să mă fentezi, auzi? Știu unde o să stai, unde-o să muncești, așa că dacă nu te conformezi, te găsesc și te nenorocesc în bătaie, adăugă el.
Tonul lui rece și foarte calm o făcu pe Alisa să se înfioreze. Știa că vorbește serios, că n-o amenința în van. Amorul lui propriu fusese prea tare rănit, cumva trebuia să se răzbune. Știa că Alisa pentru bani venise aici, așa că asta era singura cale: să-i ceară bani, cât mai mulți bani.
O mie de euro… Suma pentru care Alisa venise în străinătate și-și lăsase copii în țară, trebuia acum s-o dea individului care-i transformase visul într-un coșmar. Dar nu mai conta. Alisa făcuse ceea ce-i spusese sufletul să facă. Dacă a avut dreptate sau nu, va vedea asta, peste ani…
Fragment din romanul „Eu. Și atât” – inspirat dintr-o poveste reală, pe care îl găsiți aici:
Mulțumesc.
Cu drag și cu iubire,
14/10/2023
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu