Adorm greu. Mă trezesc des. Mă lăudam acum vreo lună cât de bine pot să dorm, fără somnifere. Zâmbesc amar. Acum o lună mă plângeam că plouă sau că e prea cald, că-i prea multă gălăgie afară și praf. Azi habar n-am ce zi e. Sunt hăbăucă. Mă-nvârt prin casă, fără rost. Pornesc să fac ceva și mă trezesc că-s încremenită în mijlocul camerei, neștiind ce-am vrut să fac. N-am răbdare, n-am stare, n-am chef de nimic. M-aș ascunde-n fundul pădurii sau pe-un vârf de munte. Râd uneori, și-apoi mă simt vinovată. Plâng des și-apoi oboseala mă răpune. Și totuși, nu pot s-adorm. Noii ochelari, multifocali, mă enervează. Cică ai nevoie de timp să te obișnuiești cu ei. Oare de cât timp e nevoie să te obișnuiești cu gaura din piept? Cu suferința? Cu viața complet schimbată? Sunt obosită. Am pedalat vârtos, cu nervi. Și totuși, somnul refuză să vină. Te obsedează o imagine, un gând. Îl alungi.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

05/10/2023