Scrii, îndemni, militezi, faci și dregi. Ai impresia că ești un om bun și cumsecade, că ai atins nirvana, că te-ai iluminat și te-ai înălțat și vai de mine cât de înțelept și deștept ești. În teorie ești extrasupermega, cel mai cel, cu moț în frunte. Dai lecții, ții discursuri, afișezi diplome, premii, pricepi cum și de ce, ai răspuns la tot și pentru toți, știi că ai întotdeauna dreptate și ești deșteptul deștepților. Și vine o întâmplare care mătură tot, da’ tot din viața ta. Tot ce-ai crezut că știi, că ai și ești, este redus la zero. Când nu mai ai nicio opțiune. Rămâi doar tu. Și El.
Și-abia atunci înțelegi. Nu poți fi om bun călcându-i pe alții în picioare. Nu poți evolua fiind egoist. Și nu devii deștept, făcându-i pe alții proști și aruncând cu pietre. Dacă-i înnegrești pe ceilalți, n-o să devii imaculat, n-o să-ți cureți nici integritatea sau caracterul.
TOȚI, da’ toți avem defecte. Păcate. Nu suntem perfecți. Înainte de-a arunca cu pietre, mai bine ne-am uita fiecare în oglindă. Ce vedem, ne mulțumește? Toți ne credem cei mai cei, zmei-paralei. Când suntem, de fapt, doar niște pisicuțe.
Cu drag și cu iubire,
29/08/2023
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu