Nu ajută cu absolut nimic nici să disper, nici să-mi smulg părul din cap sau să mă tăvălesc pe jos. Trecem prin momente dificile, dar cu ajutorul bunului Dumnezeu, o să le depășim. Nu știu încă ce lecție am de învățat din asta, dar mai știu că totul se întâmplă cu motiv și EL știe de ce ne-a trimis încercarea asta. Când te îmbolnăvești tu, părintele, poți să accepți, dar când copilul tău se îmbolnăvește, e greu, foarte greu de acceptat și, mai ales , de înțeles. Te revolți, te înfurii, vrei să te cerți, vrei să-ți reverși cumva frustrarea. Când eram fătucă îmi amintesc că aveam în spatele curții un loc în care aruncam sticla și lucrurile sparte. (Apropo, țăranul a știut dintotdeauna să sorteze gunoiul, din respect și conexiunea cu mama Pământ, care-i oferea de toate.) Bucuria mea era când se ardea vreun bec și-l aveam de aruncat acolo. Îl izbeam de perete, cu farfuriile sparte deja sau paharele ciobite, iar sunetul ăla de sticlă spartă era ca un arc ce se detensiona, simțeam o satisfacție fără margini. Asta simt că-mi lipsește acum: un perete înalt, groapa cu cioburi și sticle, multe sticle sau becuri arse. Cum însă n-am, fac curățenie. Și asta ajută. Pentru că să-mi smulg părul și să disper, n-are niciun rost.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

02/09/2023

P.S. Pozele-s din orașul în care locuiește Vlad, Oudenaarde. Pământ străvechi. Frumoasă denumire, nu-i așa?