Treburile gospodărești ce-n copilarie mă iritau și mereu comentam când le aveam de făcut, acum le îndeplinesc cu satisfacție și plăcere. Pe îndelete. Găsesc în ele ceva liniștitor, o bucurie aparte. Curățatul păstăilor, de exemplu, era sarcina mea. Să le rup capetele, codițele și apoi în trei sau patru, ca să le pregătim pentru iarnă, închise ermetic în borcănașe, ce apoi erau aliniate, cuminți, pe rafturile cămării, era un proces – pe atunci – enervant. Simțeam că mi se fură din timpul de joacă sau de citit. La televizor n-aveam la ce să ne uităm, pe-atunci. Dar iarna cât de bune erau! În special păstăile aite* erau favoritele mele.
Am primit câteva culese din grădină, proaspete, galbene ca auru’, de să le mănânci cu ochii, și-am știut imediat că asta o să fac azi: păstăi aite. Le-am rupt zâmbind, trosnetul lor m-a încântat, la fel ca și mirosul lor dulce, verde, crocant. Ce m-a dus undeva, departe, în copilărie. Am ajuns în bucătăria mică, „de vară”, cum o numeam, cu ligheanul ce-avea smalțul sărit în poală, stând pe o buturugă pe post de scăunel, bodogănind și curățindu-le de zor. Lângă mine găleata cu păstăile proaspăt culese era plină și io le detestam. Mama le opărea într-o oală mare, pe aragaz, învârtind c-o lingură mare, de lemn. Auzeam copiii jucându-se pe stradă și le rupeam cu furie, cu nervi. Nu eram atentă cât de frumos mirosea în bucătărie, nici la ce sunet scoteau când le rupeam.
– Fătuchița mamii, vezi că tre’ să le rupi uniform, altfel nu-ncap în borcane! zicea mama blând, ușor mustrator.
– Că n-am putut avea și noi borcane mari, să-ncapă întregi! comentam io, cu năduf.
Treburile casnice, ce-n copilarie mă enervau, acum le iubesc. Iar mirosul din bucătărie e dumnezeiesc.
Cu drag și cu iubire,
18/08/2023
*aite=usturoiate
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu