La capătul primei zile de muncă oboseala e plăcută. E primul concediu din vară în care nu mergem în România, am fost deja în mai, pentru nunta nepoatei mele, așa că acum l-am petrecut aici și-n Franța, și în sfârșit pot zice că nu sunt obosită la sfârșitul lui. Știți voi, când ai nevoie de-o vacanță să-ți revii după vacanță. 😁😅 Dar când stresul plecării, împachetat și despachetat, pregătiri peste pregătiri, zbor, așteptat prin aeroporturi și fel de fel de probleme dispar, când rămân doar zilele petrecute așa cum vrei și ai chef, fără niciun stres, fără grabă, concediu chiar este plăcut. Și scapi și de oboseala aia a drumului, a plecării și-a întoarcerii la termen, când depinzi de-o dată și-o oră fixă. Și-i chiar mișto de tot, până acum n-am mai experimentat asta, vara mereu mergeam în România. Am avut și acum peripeții destule, vremea a fost nasoală, plecarea în Normandia s-a amânat, n-am stat nici cât am fi vrut, dar, per total, a fost tare bine. Am petrecut mare parte din concediu acasă, am făcut multe pe-aici, reparații, schimbări, curățenie generală etc. Și numai faptul c-am fost aici, în căsuca noastră împreună, la ore complet neobișnuite pentru noi, a fost o schimbare benefică. Da, oboseala asta de la sfârșitul primei zile de muncă e chiar plăcută. Și-i chiar mișto!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

16/07/2023

2 răspunsuri la „Oboseală”

  1. Ce căutați în România când lumea este atât de mare, iar resursele – timp și lovele – atât de limitate?

    Apreciat de 1 persoană

    1. Să ne vedem familiile. Cât se mai poate.

      Apreciat de 3 persoane

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendințe