Nu știu ce anume m-a ajutat să pot dormi atât de bine. Meditația, rugăciunea, împăcarea cu mine însămi, plimbările lungi, râsul, joaca, bucuria, scrisul…

toate amestecate, probabil. Dar știu că nu este zi în care, chiar dacă nu mă simt bine, râd din tot sufletul. Știu că-n fiecare zi ridic privirea spre cer, nu ca să cer, ci să mulțumesc. Știu că-n fiecare zi, chiar dacă apar probleme, greutăți, zâmbesc, pentru că-n tot răul e mereu și-un bine. Știu că-n fiecare zi, când mă duc la culcare, număr cinci motive de bucurie. Știu că-n fiecare zi, când nu pot face ceva bine, măcar nu fac rău. Știu că-n fiecare zi (încerc) să mă abțin să judec, să pun etichete și încerc mereu să mă pun în papucii celorlalți. Știu că fiecare poveste are două părți, că binele nu-i mereu bine și nici dracul nu-i uneori atât de negru, pe cât e descris. Și știu că nu este zi în care să nu iubesc. Tare. Tare de tot.

Iar cel care m-a învățat să iubesc așa, e prințu’ măririi, din poza de mai jos. El cred că-i de fapt cauza principală a stării mele de bine, somniferul meu de-acum. Chiar și acum, când scriu rândurile astea, e lipit de mine, îi simt răsuflarea în ureche și mă incomodează teribil la scris. Dar prin toți porii îi simt iubirea necondiționată. Și asta-i ce mă liniștește. Și contează cu adevărat.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

06/08/2023