E incredibil cum s-a limpezit de brusc cerul. După zile în șir de ploaie, când nu mai speram să văd nici urmă de cer sau de Lună Plină, (recunosc c-am invidiat pozele văzute pe net, în timp ce mie ploaia-mi răpăia în creier și pe acoperiș) am ieșit, fără mari speranțe, să arunc o privire. Am zărit o lumină printre crengile copacului de peste drum. M-am repezit pe terasă, crezând că de sus o să am vizibilitate mai bună. Nici pomeneală! Am admirat Carul Mare și pe cel mic, am văzut și-o stea căzătoare, doar Luna s-a încăpățânat să mi se-arate. Aerul rece m-a izgonit destul de repede în casă, mâneca scurtă, purtată în semn de protest pentru ploaia nesfârșită, nu m-a prea ajutat să rezist. Din dormitor, uitându-mă iar pe fereastră, am deslușit rotunjimea Măriei sale. Musai să ies iar afară, poate reușesc totuși s-o văd, mi-am zis. Am tras pe mine prima haină căzută în mână, după lungimea mânecilor și mirosul de after shave pe care-l recunosc dintr-o mie, am știut a cui e, mi-am înșfăcat telefonul și-am plecat… doi pași doar mai departe de casă. Îl auzeam și pe Max scâncind la ușă, și pe vecinii ce se sfădeau. Luna, măreață, ușor știrbită de cele două zile trecute de la prea-plinătatea ei, se lăbărța nestingherită între cele două case de peste drum. Satisfăcută că totuși am văzut-o, am tras-o repede-n chip. Acum pot să dorm liniștită.
Cu drag și cu iubire,
04/08/2023
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu